28 martie 2024
SportFetele da, băieții nu

Fetele da, băieții nu

Învinse runda trecută, de satelitul campioanei Europei, CSM Bucuresti, cu 28-25, în ciuda faptului că au condus la pauză cu 13-12, handbalistele Științei Bacău revin pe propriul teren. Cu șanse de a bifa a doua victorie din acest retur al Diviziei A.

Sâmbătă, de la ora 17.00, în etapa a 17-a, echipa antrenată de Costel Oprea și Giani Hornea primește vizita celor de la Activ Plopeni, grupare aflată la un loc și la patru puncte în spatele Științei.

Spre deosebire de handbalistele Științei, handbaliștii CSȘM vor sta în această rundă. Antrenorul Gabriel Armanu a decis să umple golul competițional cu un amical programat aseară, pe terenul prim-divizionarei CSM Focșani.



Ținând cont că adversara de runda viitoare, LPS Piatra Neamț și-a anunțat retragerea din campionat, Hanțaru și compania vor reveni pe teren pentru un meci oficial de-abia pe 11 martie, atunci când vor evolua în fieful gălățenilor de la Danubius. Vă reamintim că sâmbăta trecută, în prima etapă a returului, CSȘM Bacău a detronat lidera, Politehnica Iași, grație unei victorii cu 27-23.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri