“Festivalul” Theaterstock nu s-a încheiat, începe Bacău Fest – Monodrame

2

Ne-am obişnuit deja ca schimbarea managerului unei instituţii, să aducă şi primele schimbări formale la unele manifestări tradiţionale de altfel, din agenda anuală. Este şi cazul Teatrului Municipal “Bacovia” din Bacău.

La prima conferinţă de presă organizată de Eliza Noemi Judeu, noul manager al instituţiei, am aflat că Festivalul Internaţional al Recitalurilor Dramatice, ajuns, sub diferite denumiri (Gala STAR, Festivalul “Valentin Silvestru”), la a XXIII-a ediţie, se va numi, anul acesta, Bacău Fest – Monodrame. S-a dat ca sigură şi perioada – 21-26 aprilie 2017.

“Faţă de ediţiile precedente, «Bacău Fest – Monodrame» revine în haine noi, în primăvara acestui an, alăturând concursului rezervat unui singur actor şi oferta unor spectacole complexe, de referinţă pentru scenele româneşti şi străine, care pot avea în distribuţie 2-3-4-5 personaje. Am luat această decizie pentru a creşte interesul publicului, deoarece am văzut că reprezentanţiile cu un singur personaj nu au darul de a crea acea stare, acea atmosferă specifică teatrului, tensiune, intrigă, dramă, într-un cuvânt este vorba de spectacol total”, a spus managerul Noemi Judeu.

PUBLICITATE

A fost publicat deja Regulamentul de desfăşurare şi au fost înaintate invitaţiile la teatrele din ţară cât şi la instituţii de profil din Europa.

Rezultatele selecţiei vor fi anunţate pe 25 martie a.c. Prestaţiile actorilor vor fi evaluate de un juriu format din specialişti, care va acorda un singur premiu, a cărui valoare v fi stabilit după aprobarea bugetului de către consiliul local. Vor mai fi decernate încă alte două premii, Premiul onorific “Ştefan Iordache”, acordat de juriul elevilor din liceele băcăuane şi Premiul “Actori pentru Actor-Dinu Apetrei”, instituit şi acordat de actorii Teatrului Municipal.

Organizatorii speră ca actuala ediţie să se ridice la nivelul exigenţelor publicului băcăuan, amator şi cunoscător al fenomenului teatral local, naţional şi internaţional. O altă noutate ar fi introducerea unor restricţii la timp, producţiile nu trebuie să depăşească 70 de minute, iar vârsta actorilor nu poate depăşi 40 de ani, ceea ce oferă posibilitatea participării şi intrării în concurs a actorilor tineri.

În acelaşi timp, a început şi sesiunea de înscrieri la cea de a IV-a ediţie a Concursului de Dramaturgie-Monodramă, pe baza aceloraşi criterii ca la ediţiile precedente.
Noi vom reveni cu alte detalii pe parcursul desfăşurării festivalului.

Festivalul Theaterstock mai face valuri

În partea a doua a conferinţei de presă, Eliza Noemi Judeu a făcut o precizare interesantă: “Vă pot anunţa că teatrul a achitat încă din luna decembrie toate datoriile către colaboratorii Festivalului Internaţional «Theaterstock», ediţia I, restanţe de plată către Asociaţia «Muze colorate».

Asta este ce ştiam noi, numai că, recent, am primit, pe e-mail-lul personal (!) o nouă solicitare de plată din partea Compagnie Off din Germania (acea trupă cu spectacolul pe picioroange), care solicită suma de 22.000 de euro, contravaloarea transportului, stabilită prin contract şi neachitată.

La o verificare a documentelor existente, am constatat că nu există niciun contract, ci doar un precontract, semnat de fostul manager Anca Sigartău, unde nu se specifică această obligaţie”, a declarat managerul Judeu.

Curios este, a mai precizat managerul teatrului, că s-a mai primit un email (în limba engelză) trimis de Dragoş Pandele (vă mai amintiţi, acea persoană fără niciun statut legal în teatru, fiind un fel de consilier personal al fostului director Anca Sigartău) prin care se fac precizări asupra acelui precontract.

“După cum v-am informat, din punctul nostru de vedere Theaterstock s-a încheiat definitiv, cine mai are de plătit, să plătească, nu mai este treaba noastră”, a mai spus Eliza Noemi Judeu.

La conferinţa de presă, ziariştii au adresat şi alte întrebări, care au rămas, deocamdată, fără răspuns: câte alte procese mai sunt pe rol, în care se solicită alte plăţi, ce sume au primit actorii teatrului de pe urma prestaţiilor în acel festival, pe ce bază şi cine sunt.

Răspunsurile vor veni după finalizarea raportului Curţii de Conturi, acum fiind la dispoziţia teatrului doar un raport preliminar, care nu poate fi dat publicităţii, după cum a precizat managerul teatrului. Din informaţiile “preliminare”, de pe surse, se pare că acel raport scoate la lumină grave nereguli de organizare şi finanţare, mai ales, a unor activităţi de la buclucaşul festival de acum doi ani, care a adus suficiente prejudicii de imagine teatrului băcăuan.

Despre premierele anului şi pregătirele pentru sărbătoarea de anul viitor, când teatrul împlineşte 70 de ani de la înfiinţare, într-o ediţie viitoare.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ