18 mai 2024
CulturăFestivalul Științelor, ediția a VIII-a

Festivalul Științelor, ediția a VIII-a

Proiectul cultural „Festivalul Științelor”, organizat de Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău, a ajuns anul acesta la a VIII-a ediție. Acest eveniment s-a bucurat de aprecierea publicului deoarece conceptul presupune prezentarea informațiilor, machetelor și exponatelor autentice într-un cadru non-formal la work-shop-urile organizate, elevii fiind implicați în realizarea activităților.

Activitățile din cadrul work-shop-urilor vor fi organizate în perioada 20 mai – 7 iunie 2024, după următorul calendar:

– 20 – 24 mai 2024 la Observatorul Astronomic „V. Anestin” vor fi organizate două ateliere de lucru, astfel: SATELIȚII ARTIFICIALI – Prezentarea categoriilor de sateliți artificiali ce orbitează în jurul Pământului și a modului în care aceștia ne îmbunătățesc viața. ROIURI STELARE, NEBULOASE, GALAXII – Prezentarea aspectului bolții cerești observată de la latitudinea țării noastre, precum și a obiectelor cerești de cer profund: roiuri stelare, nebuloase, galaxii.
Taxa de participare/persoană: 16 lei/persoană (include ambele workshop-uri).



– 27 – 31 mai 2024, atelierele de lucru care vor fi organizate la Muzeul de Științele Naturii sunt: REGATUL PLANTELOR – Participanții își vor putea îmbogăți cunoștințele despre lumea plantelor prin activități de comparare și recunoaștere a tipurilor de flori. Cei interesaţi vor identifica diferite organe vegetale prin intermediul unor exponate autentice, auxiliare și complementare. De asemenea, se vor face şi observații asupra unor structuri microscopice reprezentând secțiuni prin diferite organe vegetale. Aceștia vor putea remarca diversitatea florilor și în Grădina Senzorială a muzeului unde pot fi admirate plante ornamentale specifice sezonului estival. REGNUL ANIMAL – TRECUT ȘI PREZENT – În cadrul acestei activități, participanții vor putea afla unele informații despre Regnul animal, atât din trecutul geologic, cât și din prezent, informații extrem de diverse și fascinante. Fosilele pe care le punem la dispoziția vizitatorilor ne oferă o imagine a speciilor care au trăit în diferite epoci geologice. În prezent, regnul animal este la fel de divers și plin de viață. Milioane de specii de animale populează Pământul, variind de la cele mai mici organisme, cum ar fi bacteriile, până la cele mai mari, cum ar fi balenele și elefanții. Vă așteptăm să descoperiți unele curiozități din lumea animală! FIZICA ȘI CHIMIA DIN NATURĂ – Viața tuturor organismelor vii depinde de fenomene fizice și de reacții chimice care determină transformări ce stau la baza metabolismului lumii vii. Workshop-ul cuprinde demonstrații prezentate interactiv ale unor fenomene fizice și chimice de care depinde viața plantelor și a animalelor.
Taxa de participare/persoană: 24 lei/persoană (include cele trei workshop-uri).

– 3 – 7 iunie 2023 – subunitatea „Vivariu” din cadrul Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău va organiza atelierul de lucru: ARHITECŢII NATURII – CĂSUȚE ȘI OUĂ – Activitatea cuprinde construcții naturale realizate de diferite specii de animale: insecte, păsări, mamifere și ouă, de la diferite păsări domestice, însoțite de diferite materiale informative ce contribuie alături de informațiile asupra materialului tridimensional la formarea unei imagini cât mai complexe referitoare la “arhitecții naturii”.
Taxa de participare/persoană: 8 lei (8 lei/persoană /workshop).

Pentru programări, telefon: 0234/512006 și 0234/514244 – Muzeul de Științele Naturii; 0234/513724 – Observatorul Astronomic „V. Anestin”; 0234/535564 – Vivariu.
Activitățile se adresează elevilor între 6 și 18 ani, însoțiți de cadre didactice și se vor desfășura între orele 9.00 – 15.00 (în zilele comunicate).
Participanții la activități vor putea vizita și expozițiile deschise la Muzeul de Științele Naturii, Vivariu și Observatorul Astronomic „V. Anestin”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri