26 aprilie 2024
ActualitateFestivalul Științelor, Ediția a IV-a

Festivalul Științelor, Ediția a IV-a

Proiectul cultural „Festivalul Științelor” a ajuns la a IV-a ediție anul acesta. Acest eveniment, organizat de Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău, s-a bucurat anual de aprecierea publicului deoarece conceptul presupune prezentarea informațiilor, machetelor și exponatelor autentice într-un cadru non-formal la workshop-urile organizate. Activitățile vor fi organizate zilnic, între 28 iulie – 28 august 2020, cu excepția zilelor de sâmbătă și luni, între orele 10.00-13.00.

Atelierele de lucru vor fi organizate la Muzeul de Științele Naturii (Str. Aleea Parcului nr. 9) și vor aduce în fața publicului activități interactive cu următoarea tematică: Dinozaurii – o lume dispărută; Micro și Macro… Vegetal; Eco-Practica.

Activitățile cuprind observații asupra unor fosile autentice din colecția de paleontologie a Muzeului de Științele Naturii Bacău, jocuri interactive, atelier de creație – pictarea unor replici ale unor fosile, prezentări multimedia privind diversitatea și importanța plantelor medicinale și aromatice, cum se face un ierbar, demonstrații ale unor fenomene fizice și chimice de care depinde viața plantelor și a animalelor prezentate într-o manieră distractivă.



Participarea la activitățile desfășurate în cadrul evenimentului „Festivalul Științelor” se va face numai pe bază de programare. În cadrul fiecărei teme vor fi organizate activități pentru un număr de 2 familii alcătuite din 3-5 persoane, asigurându-se astfel distanțarea între persoane.

Programările se vor realiza la numărul de telefon: 0234/512006. Taxa de participare: 15 lei/persoană/zi (taxa include cele 3 workshop-uri). Pentru fiecare workshop: – numărul maxim de participanți va fi de 2 familii a câte 5 persoane; – numărul minim de participanți va fi 1 familie de 3 persoane.

Accesul vizitatorilor, pentru a participa la festival, se va face restricţionat, pentru a avea acces, persoanele trebuie să aibă temperatura sub 37,3 grade, să poarte mască pe toată perioada prezenţei în clădirea Muzeului de Ştiinţele Naturii.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri