20 mai 2024
ActualitateFestivalul realizărilor, înainte de cel al datinilor, la Blăgești

Festivalul realizărilor, înainte de cel al datinilor, la Blăgești

Pe 31 decembrie, Blăgeștiul își are mereu propriul festival al datinilor de Anul Nou. Este un eveniment mult așteptat în comună, iar primarul Laurențiu Munteanu îl tratează cu maximă larghețe, pentru că este pentru localnici și, mai ales, pentru copii. Dar este momentul și al altui festival, cel de bilanț. Cu un alai ce nu se vede, deși hoinărește prin Primărie în toate zilele și, mai ales, nopțile. Pentru că îl are în frunte pe Moș Responsabilitate.

Proiectele au mers înainte

Unul dintre cele mai mari succese ale Primăriei și Consiliului Comunal Blăgești a fost reabilitarea a peste 6 km de șosea din interior. Un drum pe care nu se mai făcuseră reparații de vreo 20 de ani și care ajunsese să pună probleme.
Iar asta pentru că drumul ajunsese să fie foarte mult circulat. Noile obiective turistice de pe raza comunei și creșterea importanței Buhușiului au făcut ca Blăgești să devină o destinație tot mai accesată ori un loc de tranzit intens.
Dar merge înainte și construirea drumul asfaltat către Pârjol, fiind depășită inclusiv problema juridică a porțiunii deținute de Patriarhia Română! Iar în interiorul comunei, în mandatele lui Laurențiu Munteanu, s-au asfaltat și modernizat zeci de kilometri de drum! Școlile și grădinițele sunt impecabile, sala de sport a comunei e printre cele mai mari și mai frumoase din județ!
”Încă o dată spun, acest lucru nu s-ar fi putut face fără sprijinul Consiliului Județean și fără implicarea personală a dlui. Președinte al CJ, Valentin Ivancea, căruia îi mulțumesc și îi urez un an nou fericit și cu sănătate. La fel ca și celorlalți consilieri județeni”, a transmis primarul Laurențiu Munteanu.



Viitorul este al celor tenaci

Altminteri, proiectele de introducere a gazelor și a rețelei de apă-canalizare merg înainte. De fapt, ar fi putut fi gata încă de pe-acum, dacă nu ar fi fost pandemia de coronavirus. Toată documentația a fost impecabil alcătuită și obținuse toate fondurile, dar… Pandemia a adus și o criză economică, prețurile au crescut, în timp ce sumele din proiecte au rămas aceleași. Asta a făcut ca nimeni să nu se prezinte la licitațiile pentru proiectele de execuție. Așa că toate etapele trebuie reluate și toate aprobările și avizele necesare trebuie obținute din nou. Dar succesul este întotdeauna al celor tenaci. Actele sunt din nou gata. Blăgeștiul va avea de toate!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri