Când cititi aceste rânduri, membrii juriului si-au deschis carnetelele cu notite: cine va fi marele câstigator al celor 7.000 de euro? Aceasta este valoarea premiului de anul acesta la Festivalul International al Recitalurilor Dramatice “Valentin Silvestru”. Mai sunt si alte premii, o bagatela de doar 2.000 de euro. Oras de nababi. Spre comparatie, Premiul National de Poezie “Mihai Eminescu” este cotat la doar 2.000 de euro, iar un critic de teatru, invitat in jurii sau participant de buna voie imi spunea ca, in tara, premiile la festivaluri mai simandicoase nu depasesc 1.000 de euro.
Cred ca si 300.000.000 de lei (vechi, amarâti) au adunat multe (unele bune) nume pe afis. Numai din Bacau au urcat (sau coborât) pe scena vreo cinci artisti, cu mult fata de alti ani. Daca tot am vorbit de anii trecuti, anul acesta publicul nu s-a mai inghesuit in salile de spectacole. Putini da’ buni: actori de la Bacovia, ziaristi, blogeri, critici de arta, regizori si chiar dramaturgi, prieteni ai concurentilor, spectatori de meserie. Nici la spectacolul extraordinar al lui Dan Puric, de marti, n-au mai dat bacauanii iures, astfel ca “din motive tehnice”, reprezentatia a fost anulata, biletele se returneaza.
A cincea zi de festival a fost una de “vreme buna”: Sala Studio, ora 16.00, recital în concurs – Nicolae Vicol, Teatrul I. D. Sârbu, Petrosani, cu o piesa tare, tare la moda (au mai fost vreo câteva in concurs cu acest subiect, cu acelasi vulgar vocabular). “Dragostele unui fante”, dupa Mihaela Mihai, regia Andrei Mihalache, este o poveste banala, captusita cu un actor bun si cu o regie slaba. Am apreciat ca actorul, extaziat in fata sau in dosul diferitelor lui amante – jucarii, nu a folosit cuvântul neaos pentru acea parte a corpului de care ne folosim când ne asezam decât de cinci ori, iar o data a fost chiar dragut, i-a zis popou.
Sa vedeti ce chicoteli prin salita de la subsol, tocmai când Nicolae Vicol pipaia o grasa. Cu vorbele. Fiind liberi in libertate, la festival se inscrie cine vrea, cu ce vrea, spune ce vrea. Eu asa am inteles. Nici nu ma mai mir ca pâna nici elevii nu mai vin la spectacole. Nu i-am mai vazut. Eram tentat sa dau cu anathema doar in actori, as fi fost nedrept: avem niste dramaturgi de rahat. Am fost cool? Voi reveni de la festivitatea de premiere.
