29 mai 2024
ActualitateFervex a disparut din farmacii

Fervex a disparut din farmacii

Hocus-pocus cu medicamentele

De-a lungul timpului, au disparut de pe piata nenumarate medicamente utilizate pe scara larga. Acum, un alt medicament a fost retras din toate farmaciile din România in urma unei alerte internationale. Este vorba despre Fervex, utilizat in tratarea racelilor si a durerilor de cap. Farmaciile care vor mai vinde acest medicament isi risca autorizatia de functionare.

Fervex este unul dintre medicamentele preferate de pacientii cu raceli sau viroze respiratorii. Acesta combate cu succes simptome ca durerile de cap, febra si secretia nazala abundenta. In aceste zile, pe rafturile farmaciilor ar trebui sa nu s e mai gaseasca nici macar un plic de Fervex, dupa ce Colegiul Farmacistilor din România a trimis adrese prin care anunta intrarea in carantina a acestui medicament. Farmacistii care ignora avertizarea risca sa se trezeasca rapid cu lacat pe usa farmaciei, Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale fiind nemiloasa in astfel de cazuri. Farmacistii sunt obisnuiti cu astfel de situatii de retragere temporara sau definitiva de la comercializare a unor produse medicamentoase. Desi nu sunt intotdeauna de acord cu deciziile organismelor internationale sau nationale si cred ca unele medicamente au fost sacrificate in razboiul dintre producatori, ei trebuie sa se supuna ordinelor. In cazul Fervex, alerta a pornit din Franta, unde au fost descoperite la patru loturi din medicamentul pentru adulti incarcaturi microbiene. Producatorul a anuntat retragerea tuturor produselor, deoarece s-a constatat ca sursa contaminarii este zaharoza folosita in formulele Fervex.



„Aceasta este o masura de precautie a producatorului. Produsul din care s-au descoperit loturi cu probleme nici macar nu se comercializa in România, fiind prea scump. Tot ce inseamna Fervex a ramas in farmacii, dar nu la raft, ci in spatiile speciale pentru carantina. Exista pe piata destule produse similare pentru a nu fi o problema pentru pacienti. Noi avem retrageri de produse in fiecare luna. Cel mai adesea este vorba despre greseli de prospect, dar sunt si medicamente care se retrag pâna sunt imbunatatite si respecta standardele UE. Unele produse care se retrag definitiv, cum este Vitamina C fiole, pe care ar fi fost imposibil sa o aduca la standarde UE. Doar fiolele pentru administrare intravenoasa se mai gasesc.”

Luana Grigoras, presedinte Colegiul Farmacistilor Bacau

In ultimele saptamâni s-a anuntat si retragerea de pe piata a medicamentelor care contin almitrina, utilizate in unele tari pentru tratamentul insuficientei respiratorii cronice si care ar provoca leziuni ale nervilor de la nivelul

mâinilor si al picioarelor, precum si scaderea semnificativa în greutate. Alerta s-a declarat si pentru medicamentele cu tetrazepam, utilizate în tratamentul contracturilor musculare dureroase. Acesta ar avea reactii adverse cutanate.

 

Diane 35, anticonceptional si medicament antiacneeic, a fost „acuzat” ca provoaca tromboembolism, dar s-a reintors pe rafturi. Si Algocalminul a fost tinta unei campanii negative acum 2 ani, iar Faringosept s-a aflat la un pas de disparitie, dar i s-a modificat formula si se vinde inca. Alte medicamente românesti au fost scoase din uz deoarece pretul stabilit de Minsiterul Sanatatii nu acopera costurile de productie.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri