29 martie 2024
EconomieFermierii strâng rândurile

• Tot mai multe suprafețe agricole, comasate pentru a putea fi lucrate

Fermierii strâng rândurile

Derulată în condițiile atipice impuse de pandemia de Coronavirus, campania de depunere a cererilor pentru subvenții în agricultură a luat sfârșit. Astfel, până pe 15 iunie, data limită până când fermierii puteau depune solicitările, fără a fi penalizați, au fost înregistrate 17.068 cereri unice de plată, pentru o suprafață de 166.223 hectare.

La o analiză comparativă a datelor, se observă că față de anul anterior numărul cererilor a scăzut cu 621 cereri, în timp ce suprafața agricolă a crescut cu 6.087 ha, ceea ce demonstrează că fermierii sunt tot mai conștienți de importanța comasării terenurilor pentru a crește productivitatea și competitivitatea pe piață”, spune Ghiță Burlui, directorul APIA Bacău.

De reținut că, în acest an, campania s-a desfășurat exclusiv în mediul online, măsură impusă în scopul protejării sănătații salariaților APIA și a beneficiarilor, deopotrivă. Încă o dată, APIA a demonstrat că este o instituție modernă, adaptată noilor tehnologii și că profesionalismul, forța și unitatea echipei sunt cheia succesului, chiar și în circumstanțe fără precedent, fiind capabilă să se adapteze unor dificultăți administrative excepționale, iar fermierii români au demonstrat că sunt conectați la tehnologia actuală, care reprezintă viitorul unei agriculturi moderne. Felicitări echipa APIA! Felicitări dragi fermieri!”, a transmis șeful APIA Bacău. Mulțumirile sunt îndreptate și către primarii din județ care au înțeles să transmită online adeverințele necesare fermierilor care au solicitat subvenții. Cererile pentru subvenții vor mai fi primite și de acum încolo, timp de 25 de zile, însă, se vor aplica penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere.



 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri