Se simte apropierea Betleemului în duminica de după prăznuirea Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Pe de o parte, suntem asezați în lumina binecuvântat rânduită a atenției noastre, ce trebuie îndreptată către fragilitatea nevoinței Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, spre discreția Sfântului Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, și decența cărturarului Sfânt Dosoftei, mitropolitul Moldovei, cinstiți cuvioși ai acestor zile de început de lună Decembrie. Pe de altă parte, suntem țintuiți invitației la cea mai de preț nevoință adresată de către Dumnezeu firii umane întru această zi: chemarea la Cina Împărăției. Un soi de colind-chemare spre a progresa duhovnicește, de a ne umple sufletele de sensuri nou descoperite și vădit legate mai mult de Cer, decât de pământ.
Alegoria zilei ne descoperă ceva, cu totul neașteptat. Că există, pentru fiecare dintre noi, o onorantă chemare la Cina Părintelui Ceresc (Luca 14) și o mulțime de moduri și mofturi de a dezerta de la părtășia deplinei bucurii. Bogățiile lumii (țarina), simțurile subjugate păcatului (cele cinci perechi de boi) și idolatria carnală (femeia) pot oricând rupe legăturile de suflet. Reacția evanghelică, la refuz, este de ținut minte: ”niciunul dintre cei care au fost chemați nu va mai gusta din cina mea” (Luca 14, 24). Iar Hristos face boieri din amărâți. Sunt domniți cei care, deși nu dețin veșminte potrivite, au capacitatea de a mânca și bea de dragul Domnului, deci posedă disponibilitatea de a vibra și de a răspunde la chemare, renunțând la bunurile și preocupările proprii. Mântuitorul condamnă nebucuria participării, penibilele răspunsuri primite, schimbarea centrului de greutate de pe grija față de suflet pe grija față de trup a celor care, plictisiți de prea multă îmbuibare, se consideră a fi nemuritori. Scriitorul francez Honoré de Balzac construiește, în romanul Eugenie Grandet, personajul Moș Grandet, un nefericit atât de preocupat de cele ale acestei lumi, încât în momentul morții, atunci când fiica-i cere: ”Tată binecuvintează-mă înainte de a te stinge!”, în loc de grație, se răstește: ”Bagă de seamă, păstreză bine, nu da nimănui nimic din bunurile pe care ți le-am lăsat. Am să-ți cer socoteală dincolo, când vei veni, despre ce ai făcut cu ele. Să nu le risipești, să nu dai nimănui nimic…”.
Împărăția cerurilor este asemeni unei cine, prilej de bucurie, comuniune și comunicare. Nimeni nu ajunge în Împărăția lui Dumnezeu, în viața de dincolo, la Cina Domnului, dacă nu reușește șă intre mai întâi, de aici, întru bucuria păcii și a părtășiei cu celălalt. Mulți sunt chemați, dar puțini aleși. Fericiți sunt cei puțini!
Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu
