19 martie 2024
CulturăFenomenul astronomic al lunii decembrie- curentul meteoric Geminide

Fenomenul astronomic al lunii decembrie- curentul meteoric Geminide

Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” din Bacău vă invită la Observatorul Astronomic „Victor Anestin” să participaţi la o sesiune de observaţii astronomice, în noaptea de 13 spre 14 decembrie 2017, între orele 19.00 – 21.00. În condiţiile în care cerul va fi senin, se vor face observaţii astronomice asupra curentului meteoric Geminide, a planetei Uranus şi a unor roiuri de stele şi galaxii.

În perioada 4 – 17 decembrie, este activ curentul meteoric Geminide. Acesta este considerat unul dintre cei mai spectaculoşi curenţi meteorici, întrucât meteorii săi sunt foarte strălucitori, iar în momentul maximului se pot vedea până la 120 de meteori pe oră. În anul 2017, maximul curentului meteoric Geminide se va produce în dimineaţa zilei de 14 decembrie, astfel că în noaptea de 13 spre 14 decembrie se va observa în condiţii bune activitatea acestui curent meteoric.

Spre deosebire de majoritatea curenţilor meteorici, curentul meteoric Geminide nu are ca sursă o cometă, ci un asteroid, şi anume asteroidul 3200 Phaethon.



Particulele de rocă expulzate de acest asteroid, ce are periheliul (punctul cel mai apropiat de Soare al orbitei) situat la doar 21 de milioane de kilometri de Soare, sunt împrăştiate pe orbita asteroidului. În fiecare an, Pământul intersectează, în perioada 4 – 17 decembrie, dâra de particule expulzate de acest asteroid.

Fragmentele de rocă (meteoroizii) intră cu viteză mare în atmosfera terestră şi datorită frecării cu aerul iau foc, încălzind puternic şi gazul atmosferic. Se formează astfel acea dâră luminoasă care ştiinţific este numită meteor, iar popular i se spune stea căzătoare. Meteorii acestui curentul meteoric par să izvorască din constelaţia Gemenii, astfel că el a fost numit curentul meteoric Geminide.

Meteorii se observă cu ochiul liber, fără un instrument astronomic, de preferinţă în afara oraşului, departe de poluarea luminoasă din zona urbană.

Preţul biletului pentru observaţii astronomice este de 2 lei/persoană.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri