20 aprilie 2024
ActualitateFără rapoarte, fără intervenții. Cum au muncit aleșii județului

Fără rapoarte, fără intervenții. Cum au muncit aleșii județului

Consilierii județeni nu încasează indemnizația lunară doar pentru a participa la ședințe și a vota proiectele propuse de alții. Legea 215 a administrației publice locale și Legea 393 privind Statutul aleșilor locali stabilesc că sunt obligați să organizeze întâlniri cu cetățenii cel puțin o dată pe trimestru, să afle care sunt problemele lor, să acorde audiențe, să prezinte informări în Consiliul Județean (CJ) privind problemele semnalate de cetățeni la audiențe și să caute soluții, să inițieze proiecte, iar la sfârșitul anului să-și prezinte activitatea într-un raport public.

Din păcate, puțini dintre aleși fac aceste lucruri. Din rapoartele lor ar fi trebuit să aflăm cum au muncit în 2016, dar aceste rapoarte nu au fost prezentate până pe 31 decembrie. Aș putea presupune că muncesc, încă, la redactarea lor și le vor finaliza curând, însă nu am niciun motiv având în vedere „strădania” din anii trecuți.

Transparența, o raritate!



În afară de președintele CJ, Sorin Braşoveanu, singurul ales care și-a prezentat raportul pe 2016 și pentru toți ceilalți opt ani este Ana Marchiș (PSD). Este urmată de Toma Bandea (PSD) și Maricica Luminița Coșa (ALDE), care au 5 rapoarte publicate pe site-ul CJ, ultimul pe 2015, apoi de Gh. Belceanu (PSD) și Dumitru Brăneanu (PSD), cu 4 rapoarte de activitate. Carmen Dima (PSD) și Cezar Olteanu (PNL) sunt consilieri din 2013 și și-au prezentat raportul de activitate pentru fiecare an (2013, 2014, 2015), nu și pe 2016.

La polul opus se află colegii care nu s-au străduit deloc să fie transparenți. Nu mă refer la cei care au intrat în CJ Bacău la ultimele alegeri, ci la unii care sunt consilieri de opt, nouă sau 12 ani. Astfel, Marius Pîslaru (PNL) și Eugen Ochenatu (PSD), ambii la al III-lea mandat, nu au niciun raport publicat pe site-ul CJ Bacău, iar Petrică Mihăilă (PNL), consilier din 2004, și Claudiu Năstasă (PNL), ales în 2008, fost vicepreședinte, au câte un sigur raport.

Nu știm dacă aleșii noștri țin audiențe sau nu, știm doar că majoritatea nu vorbesc despre problemele cetățenilor în ședințe. Fac excepție Cezar Olteanu, care a intervenit frecvent în sprijinul oneștenilor, și Petrică Mihăilă, în apărarea drepturilor comunităților din zona Podu Turcului. Au mai intervenit, uneori, pe proiecte, Constantin Marcu, Ana Marchiș, Maricica Coșa, Dorian Pocovnicu, Claudiu Năstasă. În rest, tăcere.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri