29 martie 2024
ContrasensFantoma care ne bântuie

Fantoma care ne bântuie

În lipsa de altă oferta electorală, unii au decis că e benefic pentru ei să reînvie stafia comunismului ca să aibă ce hăitui. Ca de fiecare dată, când lipsește pâinea și se deschide circul.

Și în loc să se discute despre oferta electorală, se bate apă în piuă pe teme inexistente. 10 ani de închisoare pentru deținerea de simboluri comuniste că așa vor unii?

Păi să mă autodenunț: dețin insignele de pionier, tresele, șnurul de comandant de detașament, stema de la caschetă, niște bancnote cu stema RSR și intenționez să-mi fac un tricou cu Che Guevara numai așa, de-al dracului. Răspândirea de idei comuniste?

Cine decide care idei sunt comuniste și care nu? Învățământul gratuit este sau nu este o idee comunistă? Concediul de odihnă plătit? Ziua de muncă de opt ore? Nu știu, întreb.

Denunțuri împotriva celor care propagă idei comuniste? Voi sunteți nebuni? E plină țara de oameni cu idei fasciste împotriva cărora nu se ia nici o măsură, ba mai sunt promovați și peste tot în media.

Revenind la discuție, cea mai simplă cale să aduci în atenție o idee este s-o interzici. Este așa-numitul “Efect Streisand”, denumit așa după numele cântăreței Barbra Streisand, a cărei tentativă de a cenzură fotografii ale casei sale din Malibu, California, a dus în mod neașteptat la publicarea lor pe scară largă pe Internet.

Interziceți ideile comuniste și veți obține exact inversul. Dar pentru a înțelege asta e nevoie ca inițiatorii acestui demers, pe care i-aș putea bănui de o conspirație întru protecția Capitalului, să dețină o anumita capacitate intelectuală. Ceea ce nu e cazul.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri