Mat, nepotelul meu, n-a implinit trei ani. In zona unui supermarket observam impreuna ca a fost instalata/construita o bariera. Intreb:,,De ce crezi ca a fost construita?” Imi raspunde fara niciun fel de ezitare: ,,Ca sa functioneze!” Raspunsul asteptat de mine era altul, dar raspunsul lui, fara nicio fisura logica, doldora de generalitate, ma pune pe gânduri…
Pasim impreuna, in buricul urbei, in parcul de lânga Catedrala, un fel de loc de referinta pentru bacauani. Este ora 9. Aspersoarele functionează. Unul dintre cele doar trei tobogane, preferatul sau, este sub tirul aspersoarelor. Dar toboganul era facut ca sa functioneze… Si aspersoarele trebuie sa functioneze, dar altfel… Pe iarba parcului, aspersoarele au creat, din loc in loc, baltoace numai bune pentru a le spune copiilor ASA NU! Niste pavele de lânga toboganul inaccesibil sunt desprinse. Atmosfera dezolanta, pericol de accidente, deserviciu facut educatiei.
Cele doua cismele din parc, facute ca sa functioneze, arata jalnic, in jurul lor este mizerie. Cei de la nu stiu ce Oficiu/Agentie de protectie (institutie/institutii care ar trebui sa functioneze…) nu vad asta. Fireste ar trebui sa fac trimitere si la primaria bacauana, pentru ca – nu-i asa?– cei care au zamislit-o chiar au crezut ca va functiona… La vreme de iarna, trei masinute defecte (instalate ca sa functioneze…) au tocat nervii copiilor, parintilor, bunicilor. Acum, desi fusesera instalate ca sa functioneze, au fost indepartate cu totul… Chiar la una dintre intrarile in parc, cea dinspre cladirea unei amintiri, Teatrul de Animatie, masinile parcheaza de-a valma pe spatiul verde, oferind un spectacol jenant de mahala. Pornesc sa vuiasca, in regim de vacarm, clopotele catedralei.
Dar clopotele unei asemenea institutii sunt menite sa functioneze pentru a lecui, cu armoniile lor, vânataile sufletului si nu pentru a-i speria pe prunci… Ce mai tura-vura, singura poveste care functioneaza in acest loc numit parc de joaca este reprezentata de prezenta minunatilor porumbei care ciugulesc boabe din mâna copiilor. Dar porumbeii, banuim, n-au nimic in comun cu administratia locala…
Merg prin oras. La intâmplare. Strazi si trotuare facute, nu de mult, ca sa functioneze, se afla in reparatii… eterne. La un moment dat, nepotelul ma roaga sa-l iau in brate. Ii spun ca este mare, dar el imi sopteste ca-i este teama de maidanezii din preajma. Ii este teama intr-un oras construit ca sa functioneze… Si nu oricum, ci bine.. Ii este teama intr-o tara in care, desi zamislite sa functioneze, chiar si Parlamentul, Guvernul, Presedintia, Democratia functioneaza ca vai de mama lor…
