20 aprilie 2024
Zona zeroEu știuExpoziție aniversară - Premiile Centrului de Cultură „George Apostu” 1990-2020

Expoziție aniversară – Premiile Centrului de Cultură „George Apostu” 1990-2020

Paradigma de funcționare a Centrului de Cultură „George Apostu” a avut la bază, încă de la înființarea instituției, armonizarea diferitelor componente din domeniul artei, cea mai profundă expresie a creativității umane. Astfel, Centrul a asigurat de-a lungul timpului un spectaculos „dialog al artelor”, devenind un spațiu în care publicul a avut numeroase oportunități de împlinire spirituală prin intermediul simțurilor, care se află la originea întregii științe a esteticii.

 În spiritul celor menționate anterior, joi, 2 iulie 2020, începând cu ora 17.00, Centrul de Cultură „George Apostu” organizează Saloanele MoldoveiExpoziția aniversară – Premiile Centrului de Cultură „George Apostu” 1990 -2020. Expoziția va avea loc în sala Muzeului de Artă Contemporană a Centrului și va aduce în fața publicului prezent operele artiștilor care au primit premiul Centrului de Cultură „George Apostu” în perioada 1990 – 2020. 

Expoziția va fi prezentată de criticul de artă, prof. univ. dr. Petru Bejan, în cadrul conferinței intitulate „Saloane Românești” și va cuprinde operele artiștilor: Gheorghe Zărnescu (România), Iurie Ilie Lupu (Republica Moldova), Gheorghii Diaconu (Republica Moldova), Emil Dobriban (România), Simion Zamșa (Republica Moldova), Irina Filip (Republica Moldova), Mihail Damian (Republica Moldova), Gheorghe Răilean (Republica Moldova), Nelly Vrânceanu (Republica Moldova), Leonardo Guțu (Republica Moldova), Maia Cheptenaru – Serbinov (Republica Moldova), Valeriu Vânagă (Republica Moldova), Florina Breazu (Republica Moldova), Vladimir Cantor (Republica Moldova), Sorin Otînjac (România), Timotei Bătrânu (Republica Moldova), Victoria Cozmolici (Republica Moldova), Vladimir Palamarciuc (Republica Moldova), Ecaterina Ajder (Republica Moldova), Iurie Ursatîi (Republica Moldova) și Victor Cozmenco (Republica Moldova).



Deloc întâmplător, evenimentul va avea loc în data de 2 iulie 2020, zi în care, după calendarul creștin ortodox, românii îl cinstesc pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, una dintre cele mai importate personalități istorice ale României. Cu această ocazie, despre moștenirea pe care domnitorul a lasat-o poporului român, va face vorbire, în conferința cu titlul „Ștefan cel Mare – drumuri moldave către sfințenie ”, Alin Sebastian Popa, doctor în științe istorice.

În contextul metamorfozelor instituționale, dr. Virgil Ștefan Nițulescu, directorul general al Muzeului Național al Tăranului Român din București va conferenția pe tema „Cum tratează istoria Muzeul de Istorie?”.

Manifestările programului cultural vor continua cu Spectacolul Cărții, în cadrul căruia criticul şi istoricul literar Constantin Călin, deținător al Premiului „Lucian Blaga” (la Secțiunea I, Filologie și Literatură) acordat de Academia Română pentru volumul „Dosarul Bacovia – III. Triumful unui marginal” (Editura Babel, Bacău, 2017), va prezenta volumul de poezii „Poet caut muză” (editura Tracus Arte, 2020), autor Doru Faur.

Dialogul artelor va fi armonios întregit de Cvartetul Avantgarde (în componența: Ciprian Sicinschi – vioara I, Alexandru Timilie – vioara a II – a, Ilinca Sbânțu – violă, Liviu Mera – violoncel) având ca invitat pe Emil Stanciu – oboi. Artiștii vor interpreta selecții dintr-un variat repertoriu de muzică de cameră.

Evenimentul va avea loc în spațiul deschis al Grădinii cu statui și se va desfășura cu respectarea strictă a normelor în vigoare cu privire la starea de alertă.

 

Programul cultural pentru anul 2020 al Centrului de Cultură „George Apostu”, în care acesta sărbătorește 30 de ani de la înființare, se desfăşoară sub genericul „Artă, Cultură, Tradiție – Călătorii spre eternitate”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri