20 mai 2024
ActualitateExplozie necontrolată pe piața asigurărilor RCA

Explozie necontrolată pe piața asigurărilor RCA

​Derută pe piața asigurărilor auto, de tip RCA, după creșterea explozivă a tarifelor. Polițele de asigurare auto obligatorie s-au scumpit în medie cu 70 – 80%, creștere raportată la tariful de referinţă, şi nu la tarifele practicate în trecut. La câteva companii de asigurări, polițele RCA s-au triplat.

Fenomenul, amplificat de la o zi la alta, a apărut la scurt timp după anunțarea falimentului companiei City Insurance, firmă care deținea cel mai mare portofoliu de polițe RCA (peste 45% din piață). Haosul total de pe acest segment de asigurari a debutat încă din luna septembrie, când în anumite situații, creșterile de tarife la polițele RCA erau de „doar” 20 – 25%.

„Imediat, după anunțul falimentului City, s-au scumpit și RCA-urile. Numai că noi nu am putut să le dăm oamenilor ofertele, pentru că nu permitea platforma. Nici cu 15 zile înainte, cum era o dată, sau cu 30 de zile. Oricum, înapoi tarifele nu vor mai da. Dimpotrivă, în ianuarie 2022, se anunță o nouă scumpire, de 10%”, spune Gina Bujor, broker de asigurări local. Cert este că ulterior primei majorări semnificative, prețurile RCA au luat-o razna, mai ales după creșterea tarifelor la service-urile auto, fundamentată și pe scumpirea energiei. Brokerii de asigurări se așteaptă ca, în timp, tarifele RCA să se reașeze cumva, însă cel mai probabil primele RCA vor rămâne la un nivel mai mare decât au fost în primăvară.



Tarife uriașe, chiar și pentru cei fără accidente

Şoferilor le e teamă de prețul poliței, atunci când se apropie termenul reînnoirii asigurărilor RCA. Ciudat este că, în prezent, cel mai mic preț la RCA pe 6 luni este mai mare decât cel mai mic preț la RCA pe 12 luni, achitat anul trecut. Tarifele RCA sunt uriașe chiar și pentru cei disciplinați care, în ultimul an, au avut un comportament exemplar, nefiind implicați în niciun eveniment rutier finalizat cu pagube materiale. O poliță simplă, fără decontare directă, pe un an, costă aproape 1.000 de lei, putând ajunge și la dublarea sumei, în unele cazuri. Dacă pentru un autoturism modest, de tipul Daewoo Matiz, cu motor mic, de doar 800 cmc, proprietarul plătea, până acum, 223 de lei, prețul unui RCA cu valabilitate de 6 luni, de-acum încolo, acesta va avea de achitat minimum 623 lei (sau 836 de lei, dacă alege decontarea directă), sumele putând ajunge spre 900 de lei (1.064 de lei, cu decontare directă).

Lucrurile se complică și mai mult dacă discutăm despre polițe pe un an, prețurile fiind, pentru aceeași speță, spre 1.400 de lei, la polița RCA cu decontare directă. Un alt exemplu ar fi, de data asta, polița RCA pentru un Renaul Megane, cu cilindree de 1.778 cmc. Până acum, deținătorul autoturismului achita circa 308 lei pentru polița pe jumătate de an, iar de acum încolo va avea de ales între prețul cel mai mic, de 791 de lei (1.004 lei, cu decontare directă) și cel maxim de 1.324 de lei (1.515 lei, cu decontare directă).

O poliță RCA pe o lună (variantă la care, încă, nu au renunțat cele mai multe dintre firmele de profil), înainte de scumpirile colosale, costa în jur de 33 de lei. Acum, proprietarul va scoate din buzunar … 153 de lei, de aproape 5 ori mai mult. În aceste condiții de preț, brokerii de asigurări recomandă polițele pe un an de zile, care au prețuri ceva mai avantajoase, în comparație cu cele pe o lună, care au devenit cele mai scumpe.

Posibile explicații

Asigurătorii rămași în piață măresc prețurile de teama unui aflux foarte mare de asigurați de la falimentarul City Insurance. Reamintim că falimentul City a fost determinat de prețurile foarte mici ale asigurărilor RCA, vândute fără însă a-și crea și rezerve. Prin urmare, firmele de asigurare se protejează şi măresc preţurile, pentru ca niciuna dintre ele să nu aibă un aflux foarte mare de asiguraţi de la City Insurance. Or, la cele circa 3 milioane de asiguraţi pe care-i avea City Insurance, se încearcă oarecum păstrarea unei proporții în piaţă, astfel încât lucrurile să fie ţinute sub control. Dacă jumătate dintre acești clienți s-ar fi dus, din nou, către o singură companie, exista riscul ca istoria City să se repete. Nu este deloc lipsit de importanță și faptul că aceste creșteri de tarife RCA au ca bază și despăgubirile acordate de firmele de asigurări, în creştere de la an la an, România fiind pe locul 3 în Europa, pe zona de vătămări corporale, peste media europeană, având și cea mai mare frecvenţă a accidentelor din Uniunea Europeană.

Clientul cu risc ridicat, protejat de lege, dacă sunt „vârfuri” în asigurări

Puțini șoferi știu că, în contextul scumpirii accelerate a polițelor RCA, pentru a evita posibilitatea ca aceștia să primească asigurări mai mari decât cele stabilite de Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF), se pot folosi de o facilitate oferită Biroul Asiguratorilor Auto din România (BAAR).

Astfel, un asigurat cu risc ridicat se poate adresa BAAR pentru formularea unei oferte de asigurare. În termen de maximum 20 de zile, Biroul va formula o ofertă de asigurare calculată pornind de la tariful de referință și îi va aloca acestuia un asigurător RCA în vederea încheierii contractului RCA. Formularul de cerere ofertă și documentele solicitate se regăsesc pe pagina de internet a BAAR, accesând următorul link: https://www.baar.ro/wp-content/uploads/2017/08/Anexa-1-la-Procedura-formular-cerere-oferta-risc-ridicat.pdf. Aceste detalii sunt prevăzute în Legea nr. 132/2017.

De altfel, chiar ASF le-a solicitat tuturor companiilor de intermediere în asigurări să informeze de îndată toți clienții asupra faptului că, dacă aceștia primesc de la cel puțin trei asigurători diferiți oferte ale căror prime de asigurare RCA sunt cu 36% (factorul “N” – https://www.baar.ro/asigurati-cu-risc-ridicat/) mai mari față de tariful de referință, aferent segmentului de risc din care fac parte, sunt încadrați în categoria asiguraților cu risc ridicat, potrivit Legii nr. 132/2017. „Acest tip de clienți pot să solicite BAAR o ofertă pentru încheierea unui contract RCA. «Factorul “N”» este stabilit de către BAAR și este calculat pentru un vehicul cu aceleași caracteristici tehnice cu cele ale vehiculului pentru care se solicită asigurarea, precum și pentru aceeași clasă de bonus-malus a asiguratului/utilizatorului. Caracteristicile tehnice ale vehiculelor se vor raporta la capacitatea cilindrică, cu excepția vehiculelor cu motoare electrice, caz în care se va ține seama de puterea acestora”, au precizat reprezentanții ASF.

Plata polițelor RCA, în rate

După falimentul City Insurence, când tarifele din piață s-au dublat sau chiar triplat, firmele de profil oferă posibilitatea achitării în rate a polițelor RCA. Nu este vorba despre ratele cu ajutorul cărților de credit emise de băncile comerciale din România, ci pur și simplu de faptul că orice client poate beneficia de două sau chiar patru tranșe pentru achitarea tarifului asigurării auto obligatorii, direct la asigurător. Deocamdată, facilitatea este doar la firmele Euroins, Allianz – Țiriac, Groupama și Asirom, ultima nu la toate tipurile de autoturisme.

În plus, oferta este valabilă doar pentru un contract pe un an. De exemplu, o societate de asigurări îți ia un avans din acea primă anuală de asigurare și după 4 luni îți pretinde restul de bani, în vreme ce alta care ia rata la șase luni. Recomandat ar fi să se opteze pentru polițele cu decontare directă, diferența față de cele normale fiind de circa 200 de lei. Însă marele avantaj este dat de faptul că, în eventualitatea în care cu mașinile astfel asigurate vor avea o daună provocată de un alt asigurat (cu atât mai grav, de la City), păgubitul nu va mai aștepta să-și recupereze banii, ci îi va primi direct de la compania cu care încheie acum noul contract.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri