25 aprilie 2024
ReportajExperiență americană pentru un elev de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”

Experiență americană pentru un elev de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”

„My name is Dominic Eduard Petre Antica, I am 17 years old, I am from Romania and I participated in a project called EducationUSA Academy”. Numele meu este Dominic Eduard Petre Antica, am 17 ani, sunt din România și am participat la un proiect intitulat EducationUSA Academy (trad. red.)

Așa își începe prezentarea Dominic Eduard Petre Antica, elev în clasa a XI-a, la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” din Bacău, într-un proiect amplu internațional la care a participat în Statele Unite ale Americii, alături de elevi de liceu din toată lumea, o prezentare făcută într-un film regizat sub formă de interviu și postat pe pagina de Facebook a proiectului, o modalitate de a împărtăși tot ce s-a întâmplat acolo, un feed-back legat de activitățile la care a participat, un suvenir foarte plăcut pentru toți cei implicați. Un film despre o experiență americană de neuitat, pe care ne-a împărtășit-o și nouă.

„EducationUSA Academy este un proiect ce adună elevi de liceu din toată lumea și îi duce în Statele Unite ale Americii pentru a studia limba engleză și pentru a experimenta modul de viață de acolo. În cazul meu, proiectul a avut loc la IEC – International Education Center”, ne-a spus Dominic Eduard Petre Antica. A aflat despre proiect la școală, de la profesorul de limba engleză Oana Bucur. I-a spus că se va face un concurs, în urma căruia un elev de la Colegiul „Vrănceanu” va pleca într-un proiect, timp de o lună, în Statele Unite, cu sprijinul Ambasadei SUA la București, iar el a aplicat imediat.

De la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”, la primii pași în America

„Am fost foarte entuziasmat, deși nu am crezut niciodată că voi câștiga. Concursul constă într-un interviu, un eseu și o recomandare de la doamna profesoară, pe lângă dosarul de candidatură. Și, spre surprinderea mea, am reușit să câștig! Nici mie, nici familiei mele nu ne-a venit să credem. Au urmat pregătirile, plecările la București la Ambasada SUA și la Consulat.



Astfel, cu actele necesare la mine și cu peripețiile de rigoare, am ajuns, după 17 ore de zbor, la data de 15 iulie, în San Francisco. Eram singur, și tot ce știam este că trebuie să mă întâlnesc cu o reprezentantă a IEC”, își continuă povestea elevul nostru. Practic, ajunsese singur într-o țară străină, pe un continent pe care nu mai fusese niciodată.

A doua familie

Chiar din prima jumătate de oră de la sosire, la aeroport, a avut ocazia de a întâlni un alt elev, din Japonia, care participa la același proiect. A ajuns apoi la familia gazdă, unde și-a petrecut următoarele 4 săptămâni. „Familia gazdă a fost una din cele mai bune părți ale întregii experiențe, fiind formată dintr-o mamă, Theresa, și fiii ei, Luke și Troy. De cum am ajuns, m-au considerat ca fiind parte din familie.

Au fost foarte deschiși cu mine și cu colegul meu din Armenia, Ara Mkhoyan, care stătea tot cu ei. Ne adunam cu toții în fiecare seară și vorbeam despre ceea ce s-a întâmplat în acea zi, uneori chiar trecând de miezul nopții. Ne-au dus pe mine și pe Ara în cele mai frumoase zone ale locului: Parcul de distracții Santa Cruz, Marina din Martinez, muzeul de ceară și un parc de groază din San Francisco și, desigur, renumitul pod Golden Gate”, ne-a mai spus Dominic.

Recunoaște că încă din prima zi a fost foarte emoționat, deoarece nu se mai întâlnise cu niciun elev, nu știa ce îl așteaptă, ce avea de făcut concret. Ulterior și-a cunoscut și ceilalți colegi, care veniseră din toate colțurile lumii: o elevă din Franța, 2 eleve din Libia, 2 elevi din Rusia, un elev din Peru, 2 din Turcia, unul din Arabia Saudită, unul din Laos, 2 fete din Coreea de Sud, mai mulți studenți din China și, desigur, colegul lui din Armenia, de la familia gazdă. În total, au fost 19 liceeni, de la care a aflat lucruri interesante din țările lor și cu care a devenit bun prieten.

Cinci ore pe zi, studiu intensiv al limbii engleze

Principalul obiectiv al proiectului a fost îmbunătățirea nivelului de engleză al fiecărui participant, iar acest lucru a însemnat studiu intensiv al limbii engleze, timp de cinci ore pe zi, de luni până vineri.

„Aveam ore de gramatică, de scris, de citit, de ascultat și de vorbit în limba engleză. În primele 2 săptămâni am studiat la Diablo Valley College, după care ne-am mutat la sediul IEC. Am făcut tot felul de eseuri, de prezentări oficiale și neoficiale și multe exerciții pregătitoare pentru testul TOEFL, ce urma să îl dăm la sfârșitul proiectului”, mai explică. Desigur că, pe lângă aceste studii, a avut parte și de un bogat program cultural și social. A fost la sala de bowling („unde am aflat că sunt destul de bun în acest sport”), în Alcatraz („cea mai frumoasă pentru mine fără doar și poate”), dar și la diverse universități și colegii, printre care University of Berkeley și UC Davis, unele din universitățile de top ale Statelor Unite și ale lumii întregi.

O altă excursie de care își va aminti mereu este cea la Parcul Național Yosemite, unde a petrecut 3 zile și unde a avut ocazia să meargă cu canoea, să vadă unele din cele mai impresionante panorame ale locului și să se distreze alături de ceilalți studenți din proiect.

Permanent monitorizat de coordonatorul proiectului

Pe tot parcursul proiectului a avut-o ca persoană de contact pe Cornelia Vlaicu, de la Ambasada Statelor Unite, care se ocupă cu astfel de proiecte. Aceasta s-a asigurat să aibă totul pregătit înainte de plecarea în State, iar, în timpul proiectului, a ținut permanent legătura cu ea. Ceea ce i-a asigurat lui Dominic Eduard Petre Antica un sentiment plăcut, pentru că a știut mereu că nu e singur, nu e pe cont propriu, ci că se află pe mâini bune.

„Acest proiect m-a ajutat să realizez că lumea nu este așa de mare pe cât credeam, că oricând, chiar în cele mai neașteptate momente, viața îți oferă oportunități și experiențe pe care nu le-ai crede niciodată posibile. Simt că m-am dezvoltat pe plan personal, că am devenit o persoană mai socială, că sunt mai dispus să îmi asum riscuri și să fiu responsabil pentru faptele mele.

Încă țin legătura cu familia gazdă, pe care o numesc familia mea din California, și cu ceilalți studenți, amintindu-ne de frumoasele momente petrecute împreună. Per total, nu pot decât să mulțumesc pentru tot ceea ce am trăit în acele zile”, a încheiat elevul de la „Vrănceanu”.

„Aceasta a fost una din cele mai frumoase experiențe pe care le-am avut. Mi-ar face o mare plăcere să particip din nou în proiect dacă aș mai putea. Am avut ocazia să întâlnesc oameni noi, să mă informez în legătură cu admiterea la o universitate din Statele Unite, am exersat limba engleză și am avut parte de activități dintre cele mai frumoase. Nu am să uit niciodată acest proiect.”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri