23 aprilie 2024
MagazinExista carti care au schimbat lumea? (I)

Exista carti care au schimbat lumea? (I)

Am rugat patru personalitati ale vietii noastre cultural-stiintifice sa-mi raspunda la o intrebare: „Care sunt cele cinci carti care au schimbat lumea?” Stiam ca intrebarea va primi si raspunsuri care ma vor „pedepsi” pentru formularea sa atât de imperativ… restrictiva, dar am riscat. Cred ca riscul a meritat… Sa-i ascultam pe invitati… Raspunsurile sunt grozave…

Biblia, principalul, câteodata chiar singurul izvor de intelepciune…

Prof.univ.dr. Ioan Sava, Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacau
„M-ati pus la grea incercare pentru ca formularea «cele 5 carti care au schimbat lumea» suna foarte sententios, exclude posibilitati multiple, ca si cum doar 5 carti au schimbat lumea. Eu am interpretat sintagma mai liber (cititi subiectiv) si am enumerat 5 texte (nu sunt toate carti in cea mai stricta definitie) care mi se par mie foarte importante. Mi s-a parut greu si pentru faptul ca, atunci când am terminat, am constatat ca as mai fi trecut vreo nspe titluri. N-am mentionat nici un text de Faulkner (pe care il admir atât de mult) si niciun text de Dostoievski (pe care il admiram amândoi). Probabil ca ei n-au schimbat nimic. Pe de alta parte, sunt carti care din punct de vedere estetic nu spun nimic, dar care au marcat efectiv istoria. Coliba unchiului Tom, aceasta melodrama ieftina din toate privintele, a contribuit in mod real la declansarea razboiului civil american. Ce sa mai spunem de Capitalul sau de Mein Kampf? Aveti optiunile mele in attachment…
1. Biblia. A fost, secole de-a rândul, principalul, câteodata chiar singurul izvor de intelepciune, cel mai important model de discurs poetic, sursa inepuizabila de mituri, teme, motive si simboluri folosite creator in toate ramurile domeniului artistic.
2. Don Quijote de la Mancha, romanul lui Cervantes. A fost prima creatie literara intr-un gen care avea sa devina cel mai prolific, cel mai popular, cel mai analizat si, inevitabil, cel mai criticat: romanul. Este actul de nastere al unuia dintre cele mai cunoscute mituri europene.
3. Hamlet, piesa lui Shakespeare. Tragedia cunoasterii si a identitatii. Cine n-a auzit de «a fi sau a nu fi» sau de «restul e tacere»? A re-inventat arta dramatica si i-a re-adus pe oameni la teatru.
4. Moby Dick, romanul lui Melville. Echipajul balenierei Pequod reprezinta omul in definitia sa esentiala, dincolo de diferentele (rasa, religie, educatie etc.) care au generat, si mai genereaza inca, atâta intoleranta, conflict si suferinta. Ahab are curajul argonautului, inteligenta filosofului si nebunia lui Prometeu. Unii critici il considera „romanul romanelor”.
5. Cursul de Lingvistica generala al lui Ferdinand de Saussure. A pus bazele structuralismului, curent de gândire care, dincolo de limitele sale, a revolutionat efectiv gândirea critica a secolului XX.”
(va urma)



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri