duminică, 15 iunie 2025

Exercițiul interinstituțional „Zimbru 2025 N-E”, un succes operațional în județul Suceava

În perioada 20–23 mai 2025, municipiul Fălticeni și Poligonul Mihoveni au găzduit unul dintre cele mai ample exerciții interinstituționale din regiunea de nord-est a țării – „Zimbru 2025 N-E”, organizat și coordonat de Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău.

Exercițiul a avut ca scop principal antrenarea integrată a forțelor cu atribuții în domeniul ordinii publice și al gestionării situațiilor speciale, într-un efort comun de consolidare a capacității de reacție, a comunicării operative și a interoperabilității între structuri.



Timp de patru zile, unitățile participante au pus în aplicare scenarii tactice complexe, în care au fost simulate intervenții în cazul unor tulburări majore ale ordinii publice, acțiuni de contracarare a amenințărilor teroriste și misiuni de salvare în contexte critice. Comunicarea în timp real, sincronizarea intervențiilor și aplicarea procedurilor standard au fost elemente esențiale în evaluarea performanței participanților.

Concluziile exercițiului au subliniat un nivel ridicat de pregătire, o bună coeziune interinstituțională și o reacție eficientă în fața provocărilor simulate. Totodată, au fost identificate puncte ce necesită perfecționare, urmând a fi integrate în programele viitoare de instruire pentru o îmbunătățire continuă a capacității de intervenție.

La „Zimbru 2025 N-E” au participat efective din:

  • Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău,

  • Brigada Specială de Intervenție,

  • Inspectoratele de Jandarmi Județene din Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Vaslui, Bacău, Vrancea și Galați,
    alături de partenerii instituționali:

  • Inspectoratul de Poliție Județean Suceava,

  • Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava,

  • Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației,

  • Biroul pentru Imigrări Suceava și

  • Ministerul Apărării Naționale, prin structuri specializate.

Conducerea Grupării de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău a transmis mulțumiri tuturor structurilor implicate pentru profesionalism, dedicare și spirit de echipă. Exercițiul „Zimbru 2025 N-E” a demonstrat, încă o dată, că pregătirea temeinică și colaborarea interinstituțională sunt garanții ale siguranței cetățenilor în situații reale de criză.



spot_img