29 martie 2024
ActualitateEveniment la Școala „Maria Montessori” din Bacău: „Împreună pentru autism”

Eveniment la Școala „Maria Montessori” din Bacău: „Împreună pentru autism”

Copiii diagnosticați cu tulburări din spectrul autist sunt tot mai mulți de la un an la altul, iar serviciile sociale, încă insuficiente. Nici soluțiile pentru cei care ajung la majorat nu sunt satisfăcătore. Chiar inexistente, deocamdată.

De la această realitate a plecat proiectul „Educație adaptată tulburărilor din spectrul autist”, demarat la inițiativa lui Emil Melinte (și a altor băcăuani care sunt părinții unui copil cu autism) și finanțat de Consiliul Județean (CJ) și Consiliul Local (CL) Bacău.
Proiectul se desfășoară în două unități de învățământ special Din Bacău: Școala Gimnazială „Maria Montessori” și Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1.

Șansele de recuperare cresc cu 47%



Vineri, 13 aprilie, la Școala „Maria Montessori”, au fost prezentate rezultatele unui an de muncă. La eveniment au fost prezenți Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău, Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău, Daniela Țîțaru, director general al DGASPC, directorii unităților de învățământ care au derulat proiectul și reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean, profesori și educatori pentru învățământul special, logopezi, profesori de sprijin, psihoterapeuți, părinți și ziariști.

În debutul întâlnirii, Adrian Năstac, directorul Școlii „Maria Montessori”, a mulțumit celor prezenți, apoi a vorbit despre perioada de implementare a proiectului și rolul partenerilor, DGASPC fiind prima menționată.

„Un ajutor important a venit din partea specialiștilor și a părinților, în mod special a domnului Emil Melinte, care a venit dacă nu zilnic, aproape zilnic pentru a urmări proiectul”, a declarat Adrian Năstac.

Sorin Bîrlădeanu, director în cadrul DGASPC, a prezentat contextul proiectului, în esență, creșterea numărului copiilor diagnosticați cu autism. „Pornind de la această realitate am încercat să dezvoltăm la nivelul direcției, în anii 2005-2006, servicii de recuperare, iar acum avem trei cabinete de care beneficiază 80 de copii, precum și servicii mobile. Dacă se intervine timpuriu, șansele de recuperare pentru acești copii cresc cu 47 la sută”, a afirmat Sorin Bîrlădeanu.

Pregătiți să fie productivi, la majorat

Scopul proiectului a fost îmbunătățirea condițiilor educaționale din cele două școli și formarea abilităților necesare copiilor cu autism pentru a duce o viață independentă.

Dana Țîțaru, director general al DGASPC, a explicat în ce constă noutatea principiilor și terapiilor folosite, cum ar fi „prioritizarea intervențiilor în funcție de dorința copilului”, apoi rezultatele așteptate ca urmare a aplicării noilor tipare de lucru.

Acesta e doar începutul, a afirmat Emil Melinte, explicând apoi care e rolul atelierelor de lucru. „Ideea e că elevii de la 14 la 18 ani trebuie să fie educați astfel încât, atunci când ajung la majorat, să fie pregătiți pentru o viață independentă”, a precizat Melinte.
În esență, părinții își doresc ca acest proiect să continue și să devină sustenabil, deoarece elevii autiști, care acum lucrează diferite obiecte în ateliere, nu poți fi lăsați pe piața liberă a muncii.

Soluția ar fi o întreprindere socială, în care tinerii să confecționeze obiecte, apoi să le vândă.

„Economia socială ar însemna ca autoritățile să-i sprijine pentru a avea materiale și a găsi piață de desfacere, a spus Emil Melinte. Astfel, ar avea șansa să fie productivi pentru societate.”

„Martorii evoluției copiilor”

Profesori din cele două unități de învățământ au explicat ce s-a făcut în acest proiect, de la achiziționarea de calculatoare, softuri și alte dotări până la amenajarea spațiilor: „zona de activități cognitive”, „zona de joc de rol”, „zona întâlnirii de dimineață”, „zona de activități matematice” etc.

S-a mai vorbit și despre stagiile de pregătire a profesorilor și lucrătorilor în arte combinate și despre bucuria de a fi „martorii evoluției copiilor” și „puterea de a nu renunța”. Deviza proiectului – „Împreună pentru autism” – spune totul despre modul în care finanțatori, pedagogi și părinți au muncit și au colaborat timp de un an de dragul copiilor.

În cadrul proiectului, beneficiază de educație adaptată 33 de elevi (șapte clase) de la Școala „Maria Montessori” și alți 30 de elevi (șase clase) de la CSEI 1. Valoarea totală a proiectului este de 185.180 de lei, din care CJ Bacău a participat cu 45.000 de lei, sumă care a acoperit cheltuielile necesare pregătirii profesionale a cadrelor didactice, iar Primăria Bacău, cu 140.180 de lei, asigurând dotarea cu materiale și mobilier a centrului educațional.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri