18 mai 2024
Actualitate  Eveniment-concurs în apropierea municipiului Bacău

  Eveniment-concurs în apropierea municipiului Bacău

În comuna Luizi-Călugăra (la 8 km de Bacău) și prin împrejurimi are loc, pe 3 septembrie, în premieră, Concursul de alergare ,,Via Bacovia Trail 2022”, sub genericul ,,Cred în mișcare”.

Evenimentul sportiv este organizat de Asociația Județeană de Atletism Bacău, în parteneriat cu Asociația ,,Oleacă de Bicicliști”, Consiliul Județean Bacău, Primăria și Parohia comunei Luizi- Călugăra.

Traseele se desfășoară pe frumoasele dealuri de vest ale Bacăului, urmănd drumuri forestiere, cărări și poteci prin pădure. Punctul de start și de sosire se va afla în fața bisericii ,,Înălțarea Sfintei Cruci” din Luizi-Călugăra



Ineditul celor trei curse ale concursului (semimaraton, cros și cursa copiilor), la care se adaugă frumusețile naturale, obiceiurile și ospitalitatea oamenilor din zona de vest a municipiului Bacău vor constitui, cu siguranță, ingredientele perfecte ale unui eveniment despre familie, prieteni, oameni relaxați, veselie și despre pasiunea lor, alergarea.

,,Prin această acțiune se dorește promovarea unui stil de viaţă sănătos, creşterea numărului de practicanţi ai alergării în natură, precum și promovarea în rândul acestora a zonei din proximitatea municipiului Bacău, a peisajelor naturale impresionante ce se regăsesc pe terasa superioară a râului Bistrița”, au spus organizatorii evenimentului.

Înscrierea la cele trei curse de alergare se face prin accesarea paginii www.vbtrail.ro.

Romulus-Dan BUSNEA

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri