20 aprilie 2024
Actualitate„Evazatul” intră la igienizare și modernizare!

„Evazatul” intră la igienizare și modernizare!

După numeroase atenționări, pe care oneștenii le-au făcut autorităților locale, semnalând faptul că blocul Evazatul (de pe str. Libertățiii din Onești) este un adevărat focar de infecție, primarul municipiului Nicolae Gnatiuc dă o veste bună locatarilor acestui imobil.

El a menționat că „în zilele următoare va demara o amplă lucrare ce vizează atât igienizarea parterului și a împrejurimilor blocului, cât și înlocuirea conductelor de canalizare. Mai exact, în prima fază se vor igieniza un număr de 34 camere, holul și opt grupuri sanitare situate la parterul imobilului din strada Libertății, nr. 1, prin executarea operațiunilor de dezinfectare a spațiilor închise și deschise, desfundarea și curățirea haznalelor, pregătirea suprafeței de lucru cu jet de apă sub presiune, curățarea canalelor publice vizitabile, încărcarea și transportul materialelor rezultate din procesele de curățare și igienizare.”

După finalizarea acestor lucrări de igienizare se are în vedere înlocuirea unor conducte interioare de scurgere, montajul conductelor de apă și canalizare, înlocuirea obiectelor sanitare și montajul altora noi, cu realizarea legăturilor aferente acestora. De asemenea, se vor face și probe de funcționare.



Este de subliniat faptul că în ultimul timp foarte mulți oneșteni s-au plâns despre situația critică a acestui bloc de locuințe, unde dejecțiile au ajuns în stradă. Asupra situațiilor cu condițiile de neimaginat în care trăiesc au făcut numeroase sesizări și locatarii acestui bloc, care se află de mai mulți ani în administrația Primăriei municipiului Onești, ei reclamând faptul că nu se intervine la repararea rețelei de canalizare a imobilului, unde sunt multe trasee sparte ori înfundate.

Pentru rezolvarea mai multor probleme cu care se confruntă, locatarii blocului Evazatul s-au adresat Prefecturii și Consiliului Județean Bacău, în care au arătat că dacă nu se iau măsurile corecte sunt gata să meargă la instituțiile statului de la București.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri