Europa se confruntă cu un moment de răscruce după denunțarea Tratatului privind Forțele Armate Convenționale din Europa. Semnat în 1990 de către reprezentanții a 22 de țări, acest tratat a reprezentat un pilon al stabilității și securității în regiune timp de decenii.
Scopul principal al tratatului a fost să limiteze și să controleze arsenalul militar al țărilor semnatare în Europa, stabilind cote precise pentru diferite categorii de armament, precum tancuri, vehicule blindate, artilerie și avioane de luptă.
Acest cadru a fost menit să asigure o balanță a puterii și să prevină riscul unei escaladări militare în regiune. Cu toate acestea, odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice și extinderea NATO spre Est, tratatul a devenit din ce în ce mai dificil de menținut.
În 1999 s-a încercat rezolvarea aceste probleme, dar eforturile au fost paralizate de lipsa ratificării de către majoritatea semnatarilor. După extinderea NATO, Rusia a introdus un moratoriu asupra tratatului în 2007 și ulterior l-a denunțat în 2023, după ce Polonia, în martie 2022 și Cehia, în august același an, l-au suspendat.
Președintelui Belarusului, Alexander Lukașenko, a anunțat ca va prezenta camerei inferioare a parlamentului un proiect de lege privind suspendarea Tratatului CFE. Președintele turc Recep Erdogan a anunțat că va retrage țara din acest tratat.
Indiferent de cauzele care au condus la denunțarea tratatului și la creșterea tensiunilor geopolitice, este clar că suntem deja pe drumul către o perioadă deosebit de asemănătoare cu cea dinaintea celui de-al doilea război mondial.
Întrebarea este dacă mai există șanse de evitare a unei conflagrații în Europa, având în vedere presiunea exercitată asupra liderilor europeni de către unele puteri globale, precum SUA, pentru creșterea tensiunilor și a confruntărilor.
Este evident că observăm nu doar o renunțare la diplomație, ci și un accentuat declin al respectului pentru regulile și normele internaționale. Atacurile asupra consulateleor și ambasadelor, instituții care ar trebui să fie inviolabile conform dreptului internațional, sunt semne alarmante ale acestui declin. Aceste acțiuni nu doar că încalcă principiile fundamentale ale relațiilor diplomatice, dar subminează și încrederea în eficacitatea dialogului și a negocierilor în soluționarea conflictelor.
Faptul că unele state par să apeleze la violență și agresiune cu scopul de a obține avantaje strategice și de a evita acuzații de declanșare a războiului arată o preocupantă încălcare a normelor și principiilor care stau la baza ordinii internaționale. Această mentalitate de “depășire a liniilor roșii” pentru a provoca reacții militare, sub pretextul apărării propriilor interese sau securitate, subminează nu doar stabilitatea și securitatea regională, ci și întregul cadru al relațiilor internaționale.
Este adevărat că speranța moare ultima, însă semnele tot mai dese ale unei nebunii colective care pare să cuprindă umanitatea întreagă nu ne dau prea multe motive de optimism în ceea ce privește evitarea unui conflict major. Tensiunile crescânde, retorica beligerantă și acțiunile provocatoare observate în ultimul timp aruncă umbre asupra oricărei speranțe de rezolvare pașnică a diferendelor.
