28 aprilie 2024
ActualitateElevii de la „Alecsandri” au spart gheața la Balul Bobocilor

Elevii de la „Alecsandri” au spart gheața la Balul Bobocilor

După o pauză de doi ani, spectacolele elevilor reunite sub genericul „Balul Bobocilor” revin în actualitate. Primii care au organizat un astfel de eveniment au fost elevii de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, care au însuflețit scena Teatrului de Vară „Radu Beligan” cu un spectacol cu tema „American Dream”.

Nouă perechi de boboci au luptat cum au știut și cum au putut mai bine pentru mult râvnitele titluri de Miss și Mister Boboc. După un spectacol ce a durat aproape patru ore, în care „alecsandrienii” și-au demonstrat talentele, persipcacitatea și forța creatoare, juriul a decis. Maria Marghidan a fost încoronată Miss Boboc „Alecsandri” 2022 iar titlul de Mister Boboc 2022 i-a revenit lui Oscar Aizic.

Pe locul secund s-au clasat Tania Pricope și Cristian Sumănaru, podiumul fiind închis pe locul III de către Elena Jugaru și Alessandro Pal. Audiența a fost una spectaculos de numeroasă pe măsura spectacolului prezentat.



Titlurile de Miss și Mister Popularitate a fost adjudecate chiar de cei care au cucerit și locul I în competiție. A fost un spectacol de bun augur, așteptat cu sufletul la gură de întreaga comunitate de liceeni băcăuani.

Spectacolele de Miss Boboc vor continua și în alte licee băcăuane.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri