8 mai 2024
ActualitateElevi băcăuani într-un proiect de prevenire a traficului de persoane

Elevi băcăuani într-un proiect de prevenire a traficului de persoane

Peste 9.000 de elevi din ciclul gimnazial din județul Bacău au fost preveniți cu privire la fenomenul traficului de persoane, sub egida proiectului „Stay Free 2.0 – Păstrează-ți libertatea!” implementat de către Asociația „Valoare Plus” Bacău.

Campania de prevenire a acestui fenomen global a fost efectuată în parteneriat cu 188 de unități școlare (inclusiv structuri), sub umbrela unei colaborări cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău, în perioada octombrie 2018 – februarie 2019. Practic, echipa proiectului „Stay Free 2.0”, formată din Gabriel Carnariu – coordonator proiect și Florina Fabian și Daniel Abortulesei – traineri, s-a deplasat pe toată raza județului Bacău, în localitățile Ghimeș Făget, Asău, Mănăstirea Cașin, Sascut, Răchitoasa, Filipeni, Roșiori și multe altele pentru a discuta cu elevii despre fenomenul Traficului de Persoane. Printre temele abordate cu elevii din clasele a VII-a și a VIII-a au fost cele legate de „Ce este Traficul de Persoane?”, „Care sunt formele traficului de Persoane?”, „Cum poți să identifici un traficant de persoane?”, dar și discuții despre cum pot să prevină singuri acest fenomen și cât de mult poate afecta libertatea individuală calitatea anturajului în care se regăsesc.

Proiectul „Stay Free 2.0” este succesorul proiectului „Stay Free”, luând naștere în septembrie 2016, prin prisma căruia până la finalul anului școlar 2017-2018 peste 20.000 elevi de liceu din opt județe ale regiunii Nord-Est a României au fost preveniți, 500 de voluntari au fost formați pentru a duce mai departe povestea în rândul colegilor lor, având astfel aproximativ 120 grupe de suport.
Campania își va desfășura activitatea în continuare în județele Neamț, Iași, Vaslui și Vrancea, până la finalul anului școlar 2019-2020, în cadrul căreia 30.000 de elevi din 500 de unități școlare vor fi preveniți.



În toamna acestui an, Asociația „Valoare Plus” Bacău, în contextul „Ziua Europeană împotriva Traficului de Persoane”, va organiza conferința regională „Păstrează-ți libertatea- Traficul de Persoane înrobește”, care va avea loc la Teatrul de Vară „Radu Beligan” din Bacău, ediția a III-a, cu participarea elevilor, a cadrelor didactice, a părinților și invitați din diferite domenii de activitate. Proiectul „Stay Free 2.0.” este realizat cu sprijinul Swedish Alliance Mission.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri