19 mai 2024
OpiniiEditorialEduard Novak pleacă, Sport Club Municipal Bacău rămâne

Eduard Novak pleacă, Sport Club Municipal Bacău rămâne

Toamna trecută, ministrul Sportului, Eduard Karoly Novak își începea campania de prezentare a Strategiei Naționale pentru Sport. Pe 23 noiembrie, la sediul Prefecturii din Bacău, Novak anunța binefacerile noii Strategii. Și, totodată, decreta sfârșitul celei mai longevive și mai de succes grupări sportive a județului: SCM Bacău. Cine a avut curiozitatea și răbdarea să parcurgă Strategia Națională pentru Sport elaborată de instituția condusă la acea vreme de Novak a putut identifica găurile monstruoase pe care le conținea.

Una din găurile negre se regăsea la punctul 4  din capitolul „Acțiuni imediate” și făcea referire la „continuarea procesului de descentralizare în colaborare cu autoritățile locale”. Descentralizarea presupune trecerea cluburilor departamentale de sub tutela ministerială în curtea UAT-urilor. Se știe ce probleme financiare întâmpină autoritățile locale chiar și fără grija unor cluburi sportive. Darmite cu ele pe cap!

Întrebat în acea zi ploioasă de 23 noiembrie dacă vor exista și cluburi ce vor rămâne la Ministerul Sportului, Eduard Novak a răspuns afirmativ. Excepțiile erau puține, aveau la bază, conform spuselor ministrului, rezultatele foarte bune și, tot potrivit lui Novak, nu includeau SCM Bacău. Întrebarea reporterului a fost mai degrabă un strigăt de uimire: „Vreți să spuneți că SCM Bacău nu are rezultate?”. Răspunsul lui Eduard Karoly Novak a venit ca o lovitură de topor:

„Depinde din ce parte privim lucrurile”. Era clar din ce parte privea Novak lucrurile: de pe culmile aroganței, incompetenței și lipsei de logică. Exact, lipsă de logică de vreme ce, imediat după prezentarea Strategiei, ministrul a ținut să premieze o serie de sportivi și antrenori imenși precum Mihaela Melinte, Monica Roșu, Eusebiu Diaconu sau Bianca Ghelber, toți legați strâns de Sport Club Municipal Bacău! Nu au trecut nici șapte luni și Ministerul Sportului a dispărut, urmând să se transforme în Agenție Națională.

„RIP sportul românesc” a fost mesajul sumbru al fostului ministru Eduard Karoly Novak. De-a lungul timpului, Ministerul Sportului a mai cunoscut astfel de transformări. Fie că a fost Agenție Națională fie că a fost Autoritate Națională, sportul românesc a mers, așa cum a putut, înainte. Cu Novak, în schimb, o luase rău înapoi.

Astăzi, Ministerul Sportului este istorie, la fel ca și cariera ministerială a lui Eduard Karoly Novak. Nu știm cum vor sta lucrurile cu viitoarea Agenție Națională pentru Sport. Știm sigur, în schimb că, supraviețuindu-i lui Eduard Novak, Sport Club Municipal Bacău a obținut încă o victorie în cei 74 de ani de existență.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri