27 mai 2024
Top StoryEcaterina Lupu, actriţă şi poetă

Tineri artişti

Ecaterina Lupu, actriţă şi poetă

Să scrii poezie în adolescenţă nu e un lucru cu totul ieşit din comun, dar să te încumeţi să construieşti o piesă de teatru e ceva destul de rar. Voi vorbi însă despre o fată foarte curajoasă, cu o personalitate ferm conturată de la o vârstă când alţii habar nu au pe ce lume sunt. Numele ei este Ecaterina Lupu, şi este actriţă şi poetă sau invers, oricum e bine şi adevărat. În momentul când am cunoscut-o, avea 17 ani, fiind autoarea unei piese de teatru, „Circular”, prezentată la un festival de teatru al liceenilor. A fi dramaturg este ceva minunat, e ca şi cum ai declanşa un proces de magie, văzând cum alţi oameni devin personaje, transpunând pe scenă ceea ce ţi-a trecut ţie prin cap, însufleţind povestea imaginată de tine. Şi povestea ei era inteligent ţesută, avea conflict, idei, sentimente.

O ştiam pe Ecaterina din vedere doar, de pe vremea când era Catrinel, o fetiţă cu ochi mari, drăguţă şi graţioasă, care urma cursuri de balet. Făcând dans, s-a îndrăgostit şi de actorie, urcând pe scenă de timpuriu, pe când era elevă la Colegiul Naţional de Artă „George Apostu” din Bacău, pentru ca, mai târziu, să ajungă studentă la teatru, în Bucureşti. Şi-a susţinut licenţa anul trecut, şi este acum în primul an de Master la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti, debutând deja pe o scenă profesionistă. Un debut foarte bine primit de critica de specialitate, care a consemnat în termeni elogioşi evoluţia ei din piesa „Lasă-mă să intru”, pusă în scenă de regizorul Vlad Cristache la Teatrul de Stat din Constanţa. Acolo unde Kate sau Eca, cum este cunoscută acum, pentru că aşa îi spun colegii şi apropiaţii ei, are o valoroasă colaborare, jucând şi în „Jocuri în curtea din spate”, în regia Dianei Mititelu, şi, recent, fiind distribuită de un alt tânăr regizor în plină afirmare, Alexandru Mâzgăreanu, în viitoarea premieră a teatrului constănţean, cu „Doi tineri din Verona” de W. Shakespeare. Este un excelent început în carieră pentru o actriţă, Kate are noroc, evident, unul pe care şi l-a ajutat cu prisosinţă. Pentru că e serioasă, conştiincioasă, lucrând cu pasiune, cu totală dăruire rolurile care-i sunt încredinţate. În „Lasă-mă să intru” (adaptare scenică după romanul suedezului John Ajvide Lindqvist), un thriller poetic, un „horror love story”, cu atmosferă de mister şi cu erotism întunecat, Ecaterina e vampirul Eli, o partitură atent elaborată, până în cele mai fine nuanţe, cronicile de spectacol notând faptul că ea „stăpâneşte bine un rol provocator şi ofertant, care o solicită fizic şi emoţional”.

Dar, cum apucasem deja să spun, Ecaterina are mai multe talente, e şi poetă, autoare a unui prim volum, cu titlul „Colinde pentru când nu e Decembrie”, apărut, la sfârşitul anului trecut, la Editura Alana din Slatina. Am avut şi avem mulţi actori care au ales să se exprime prin poezie, îi amintesc pe Emil Botta, Toma Caragiu, Adrian Pintea, Mircea Albulescu, Ioana Crăciunescu, Mircea Belu (care a jucat şi pe scena băcăuană), Ştefan Radoff, Dorel Vişan şi alţii, prezenţi într-o antologie numită „Actori poeţi, poeţi actori”.



Am văzut cartea tinerei actriţe, pe care mi-a împrumutat-o tatăl ei, profesorul universitar Neculai Lupu, rectorul Universităţii „George Bacovia” din Bacău, care e teribil de mândru de fiica sa (s-ar putea altfel?). Cum scrie Ecaterina Elena Lupu şi care este lumea ei? Răspunsul meu este că scrie ca şi cum ar respira, cu un extraordinar firesc, cu un limbaj natural, spontan. Cele mai multe poezii sunt de dragoste, toate exprimând o frenezie a trăirii, o ardere de tot. Ecaterina este o fire deschisă, extrovertită, o fată curajoasă, dreaptă, mândră şi sinceră, detestând ipocrizia şi minciuna socială. Poezia ei este una a reacţiilor directe, trăite, asumate, dincolo de orice convenţionalisme mic-burgheze. Poeta vrea adevăr, autenticitate, căutând puritatea şi incandescenţa sentimentului. Nimic nu e căldicel în versurile ei, dimpotrivă, simţi în ele pasionalitatea, exaltarea trăirii. Ca-n poezia avangardistă, cu gestica ei provocatoare. Ecaterina e conectată cu toate simţurile la realitate, scriind o poezie senzorială, a visceralităţii, pe un ton violent, uneori. Versurile ţâşnesc liber, ca dintr-o arteziană, trăirile sunt ca un şuvoi torențial, şi când e revoltată parcă scoate flăcări pe nări. E pătimaşă şi nu se împiedică de false pudori, imaginile din poezia ei fiind îndrăzneţe, puternice, insolente. Mă opresc la un poem intitulat „Eu, Anaïs Nin”, reproducând versurile din final:

„Don Juan e un stindard. Eu, Dona Juana sunt o curvă. Eu nu am voie să fiu îndrăgostită în mai multe direcţii deodată.
De ce? De ce să-mi fie ruşine că nu sunt puţină? /Zic şi ea are multe de oferit şi dă tot unuia singur
. Zic şi eu aş putea da totul unuia singur. /Aş putea? Dar poate să cuprindă cineva pe lumea asta totul meu?”
Dincolo de căutata poză ostentativă, de teribilismul unei orgolioase tinereţi, conştiente de atuurile ei, Ecaterina are talent şi cultură artistică (are gusturi sigure în literatură, pictură, dans, muzică, etc.), şi, mai presus de toate, voinţa de a fi ea însăşi, adevărată, neîngrădită de convenţii, neatinsă de filistinism. A început cu dreptul în teatru, într-o profesie grea, fragilă, aşa cum este actoria, în care trebuie să ai şi multă şansă, în afară de talent, dar am toate motivele să cred că ea va fi o învingătoare, găsindu-şi împlinirea în profesia aleasă.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri