25 aprilie 2024
Actualitate"Stranierii" bacauani se considera nedreptatiti de o lege aberanta

“Stranierii” bacauani se considera nedreptatiti de o lege aberanta

Bacauanii ale caror pasapoarte au fost retinute in vama traiesc adevarate drame. Concediile visate luni sau poate chiar ani s-au transpformat in veritabile cosmaruri. Stranierii spun ca legal sau ilegal tot vor parasi tara.

Maria Luncanu (38 de ani) a plecat in Italia in luna ianuarie a acestui an. &#8222Sotul meu munceste acolo din 1995, explica femeia. Din 2000 are acte legale de sedere. Intai l-a luat pe fiul nostru in strainatate. Anul acesta am hotarat sa reintregim familia. Toti cei dragi erau peste hotare. Eu la ce sa mai raman in Bacau?” Chiar daca nu avea sa-si gaseasca imediat un serviciu, Maria avea unde sa stea. Sotul ei nu pierduse timpul aiurea in strainatate. In cei zece ani si-a intemeiat o adevarata gospodarie in Italia. Ca o rasplata pentru harnicia si destoinicia lui, patronii la care trudea bacauanul ii promisese ca o va ajuta si pe Maria sa intre in legalitate. &#8222In opt luni, nu au reusit sa se tina de cuvant, spune Maria Luncanu. S-au inasprit si la ei legile. Acum la inceputul lunii august eu si sotul meu ne-am hotarat sa ne intoarcem in Bacau. Sotul meu in concediu, iar eu ca sa imi pun pe pasaport o viza recenta, ca asa imi cereau italienii”. La Vama insa, familia Luncanu a avut o surpriza de proportii. Vamesii au retinut pasaportul Mariei pe motiv ca a depasit termenul legal de sedere. Femeia a plans, s-a milogit, a amenintat. Zadarnic. Vamesii au fost neinduplecati. &#8222Nu mai stiu ce sa fac, spune disperata femeia. Am zis ca venim acasa, in concediu si cand colo, a dat necazul peste noi. Cum sa plece familia mea in Italia fara mine?! Spuneti-mi! Pot sa lase copilul fara mama? Mi se pare o cruzime!” Sotul si fiul ei sunt la fel de necajiti. Din vacanta frumoasa pe care o asteptase atat de mult s-a ales praful. &#8222Daca vom ajunge intr-un fel sau altul in strainatate, nici nu mai vreau sa aud de Romania, spune suparat Iulian Luncanu. Renunt si la cetatenie. Este inadmisibil ceea ce se intampla”.

O adevarata drama traieste si o alta familie bacauana. Dupa trei ani petrecuti in strainatate, unicul copil al sotilor Rotaru, Catalin Ionut, de 21 de ani, nu a reusit sa-si faca acte legale de sedere. Chiar in prima luna cand a ajuns langa parinti, cineva i-a furat actele de identitate. A muncit la negru. Patronii nu l-au intrebat niciodata de pasaport sau buletin. Pentru ei conta doar sa fie bun de munca. &#8222Nu stiam de legea data in Romania. Am plecat din Torino duminica, la ora zece. Luni, la ora 5.00 era la granita. Am zis ca venim . Si cand colo fiul meu a ramas fara foaia consulara”, se plange Elena Rotaru. Parintii spun ca baiatul venise in Bacau doar cu dorinta de a-si face un nou buletin si pasaport. Actul de identitate nu va fi o problema imposibil de rezolvat. In ce priveste obtinerea unui nou pasaport, Catalin va trebui sa aiba rabdare cel putin un an de zile. &#8222Nu are nici un viitor in tara, spune mama tanarului, Elena Rotaru. Daca avea ce sa faca aici, nu emigra. Copilul meu este terminat acum, psihic. Daca nu se reintoarce cu noi in Italia se va intampla ceva rau cu el”. Femeia spune ca va urma toate caile legale si mai putin legale pentru a-si lua copilul in strainatate. &#8222Pe plan local, prin intermediul instantei, cumva trebuie sa depasesc acest prag. Nici nu ma gandesc sa plec in Italia fara baiatul meu”, declara hotarata Elena Rotaru. Pe plan local insa nu se poate trece peste lege. &#8222Cei care considera ca li s-a facut o nedreptate prin retinerea pasaportului in vama trebuie sa faca o contestatie la Directia Generala a Pasapoartelor, spune comisarul sef Ioan Matei, seful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor Simple Bacau. Alta solutie nu exista”. Noua lege privind regimul pasapoartelor in Romania a facut deja inconjurul lumii. Bacauanii care nu au acte legale de sedere in strainatate si-au luat gandul de a mai veni acasa. Cei mai multi se vor multumi sa vorbeasca la telefon cu persoanele dragi si sa stranga in suflet un dor cat lumea de mare. De copii, de iubite, de parinti. Scris de Lili ADOCHITEI



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri