20 aprilie 2024
OpiniiEditorialE timpul să urăm şi noi clasa politică

E timpul să urăm şi noi clasa politică

Am revăzut şi reascultat mesajul preşedintelui Klaus Iohannis transmis cu ocazia Anului Nou 2022. Destul de sec şi anost, marcat de pandemie, de sacrificii, de solidaritate etc. Ce să spună omul! Ne-a urat mulţi ani, sănătate, să deschidem uşa noului an cu încredere, cu speranţă, cu optimism şi etc. Nimic, dar absolut nimic nu s-a împlinit, nu s-a adeverit din tot ce ne-a urat şi dorit preşedintele ţării, înainte de a lua drumul Sibiului. Nu a avut puterea şi curajul să spună că anul care tocmai se încheia a fost unul prost, foarte prost, politic, social, economic, financiar. Că nu se cade, la un asemenea moment, să spui românilor că au trăit pe datorie, că deficitul bugetar a ajuns la cote catastrofale, ţara este şi a fost furată, exodul românilor spre alte ţări din cele patru zări a depăşit orice imaginaţie, în ţară lucrurile au mers foarte prost, industria practic nu mai există, agricultura este dominată de concernele străine, piaţa autohtonă a fost distrusă, băncile fac politica proprie şi transferă capital, bogăţiile care asigurau stabilitate şi prosperitate au încăput pe mâini străine, statul nu mai controlează nimic, a devenit un simplu colector de taxe şi impozite şi un vestitor de vremuri grele.

Şi cum un lucru început prost se termină şi mai prost, anul 2022 nu a răspuns solicitărilor şi urărilor preşedintelui, prim ministrului, parlamentarilor, miniştrilor şi preşedinţilor de tot felul şi rangul. Criza economică care îşi începuse aventura  pe nebăgate de seamă apăsa asupra preţurilor, războiul din Ucraina a dat peste cap Europa, lovită din toate părţile de lipsa combustibililor, resursele financiare au luat direcţia înarmării, politicile frumos asezonate la masa festivă nu mai valorau nici doi bani. Inflaţia a strivit şi bruma de planificare macro şi microeconomică, sărăcia a cuprins peste 60 la sută din populaţie, şomajul, în unele regiuni a depăşit 30 la sută din forţa de muncă, datoria externă îngrijorează instituţiile financiare şi bancare europene, luptele din interiorul coaliţiei de guvernare agravează şi împiedică luarea unor măsuri eficiente pentru redresarea nivelului de trai al populaţiei, fiecare partid urmărind doar atragerea de capital de imagine. Mai clar şi mai pe înţelesul contribuabilului, a fost o harababură generală, fără cap şi fără coadă, clasa politică etalându-şi incompetenţa, lipsa de decizii raţionale, culminând cu efectele grave asupra economiei urmare a indeciziei şi degringoladei de la nivel european. A fost un an prost, la rând cu alţii din ultimii 30 de ani.

La ora asta, preşedintele a înregistrat deja Mesajul de Anul Nou. Ce ne va spune? Nimic nou, doar vorbe goale, care nu mai emoţionează şi impresionează pe nimeni. Cu siguranţă nu ne va spune nimic despre cel mai mare eşec al politicii şi diplomaţiei româneşti: intrarea, aderarea la Spaţiul Schengen! Nu va avea puterea şi curajul să spună poporului că a suferit destul, că nu a reacţionat la furtul avuţiei naţionale, a petrolului, gazului, energiei electrice, a aurului, pădurilor etc. Am rămas cu fundul gol, fiind obligaţi să cerşim bunăvoinţă şi un blid de linte, cu spinarea covrig. Nu, nu primesc urarea de mulţi ani asemănători!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri