27 aprilie 2024
OpiniiEditorialE bine asa rau

E bine asa rau

Inainte vreme, obisnuiam sa trec pe la sarbatorile populare organizate de autoritatile locale. Ma rog, erau alte vremuri, când parca iti doreai sa vezi laolalta lucruri noi, oameni pe care sa-i reintâlnesti sau, pur si simplu, sa schimbi nota cenusie a zilelor de peste an. Personal, ma incântau mai ales trupele rock legendare de pe la noi, gen Holograf, Iris sau Pasarea Colibri, si expozitiile foto in care rememoram viata Bacaului de alta data.

Caci, in alte conditii, luati de valurile vietii, nu gaseai timp sa le vizitezi in restul anului sau sa mergi la concertele trupelor din Capitala sau de oriunde. Când „Zilele Bacaului” se organizau pe platoul din zona Salii de atletism, nu-mi amintesc sa fi mers vreodata, cu exceptia editiilor (mai exact, a editiei) când am fost trimis sa fac un reportaj.

Si nici nu cred ca mi-a scapat ceva extrem de interesant, caci in afara de fumul gratarelor si scena pe care se produceau pseudo-vedetele momentului, nu cred ca as fi gasit ceva nou, care sa merite prezenta mea. Admit ca optiunea din acest an de a organiza aceasta sarbatoare mai la Centru, dar, in special, intr-o maniera compacta, este de bun augur.

Desi, cred ca si de data asta se vor scandaliza, pe buna dreptate, locuitorii zonei, dat fiind vacarmul specific unui astfel de eveniment, la fel cum ar fi facut-o oricine care ar fi deranjat de sutele de decibeli ce vor bubui in ferestrele lor.

Parerea mea e ca s-ar fi putut organiza evenimentul pe generosul platou de la Centrul de Afaceri si Expozitional situat la iesirea spre Onesti. Sigur ca vor fi voci care ma vor contrazice, cum ca e prea departe si lumea nu va veni etc, etc. O fi, dar de-asta sunt autobuze, microbuze, taxi-uri sau alte mijloace de transport.

In plus, ma intreb de ce, la Comanesti, de pilda, se poate face asa ceva in afara orasului, pe dealul Galion? Pentru ca totul tine de edili, de felul in care acestia incearca sa-i disciplineze pe locuitorii urbei si nimic mai mult.

Pâna la urma, e bine asa rau cum e, cum ar zice un mucalit. Cert este ca, si anul acesta, in afara disconfortului sonor (pentru locuitorii zonei), va ramâme o mare problema, in primul rând, lipsa wc-urilor. Pentru ca in mod sigur consumatorii de bere si alte lichide vor fi nevoiti sa apeleze fie la casele scarilor, fie la boschetii care au mai ramas prin zona.

In plus, va ramâne in urma lor si a comesenilor la fel de multa mizerie ca de fiecare data. M-as bucura sa nu se intâmple asa. Si ca lumea sa arate ca este civilizata, asa cum pretindem ca suntem cu totii, locuitorii anului de gratie 2014, ai mileniului III.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri