26 aprilie 2024
SportDuș rece

Știința Bacău - Agroland Timișoara 1-3 (-18, -22, 20, -14)

Duș rece

Uneori, dușurile reci sunt neplăcute și în miezul unei călduroase zile de vară. Darmite în prag de iarnă, într-o Sală a Sporturilor primitoare ca un frigider, cu ocazia unui meci pe care toată lumea îl așteaptă să-l câștigi! Sâmbătă, voleibalistele Științei Bacău au congelat speranțele propriilor fani, încasând a doua înfrângere pe teren propriu în actuala ediție a Diviziei A1.

Dar dacă eșecul cu CSM București, din runda a treia, era previzibil, cel de sâmbătă, suferit în fața timișorencelor de la Agroland, a venit ca un neașteptat duș rece. Neașteptat, dar explicabil prin evoluția gazdelor. Științei i-a lipsit și mâna, și mintea, și inima. Pe scurt, a jucat prost. Agroland Timișoara, în schimb, a făcut furori. Oaspetele au servit ca la carte, au luptat eroic pentru fiecare minge și au avut în franțuzoaica Maeva Orle o adevărată mașină de puncte: 27!

În astfel de condiții, au existat puține speranțe pentru Știința. Gazdele au creat ceva iluzii atunci când s-au apropiat de la 9-18 la 15-19 în primul set și la 16-18 în actul secund. Deznodământul a fost mereu același. Când și-a simțit adversara în ceafă, Timișoara s-a adunat și s-a desprins în câștigătoare: 25-18 în actul de debut și 25-12 în al doilea. Setul al treilea părea să aducă o schimbare de macaz.



Deși a alternat așii (Faleș, Sipoș) cu serviciile greșite (Fales, Sipoș, Koleva și Rogojinaru), Știința a lăsat impresia că este mult mai stăpână pe sine. Și că poate face față inclusiv momentelor dificile, cum a fost acela când Timișoara a întors de la 0-3 la 4-3. Știința s-a impus cu 25-20 și părea că a revenit în meci.

Nici vorbă! Următorul set s-a dovedit și ultimul. A înregistrat cea mai mare diferență a zilei, 11 puncte, permițând astfel Timișoarei să se impună la scor de trei puncte: 3-1. Un duș rece pentru Știința, care se pregătește acum pentru cea mai dificilă deplasare a turului: sâmbătă, la Blaj.
Știința: Kapelovies (Guncheva), Rogojinaru 11 (Filipaș 1), Cazacu 7, Otasevic 10, Faleș 8 (Lupu, Sipoș 1), Koleav 10, Monova- libero (Ciucu- libero).

Celelalte rezultate ale etapei a cincea: Dinamo București – CSM București 0-3, CSM Târgoviște – „U” Cluj 3-0, CSM Lugoj – Belor Galați 3-0. Partida Alba Blaj – CSM Târgoviște se va miercuri, pe 21 noiembrie. Etapa viitoare (24 noiembrie): „U ” Clu j- CSM București, Belor Galați – Dinamo, Agroland Timișoara – CSM Lugoj, Alba Blaj – Știința Bacău. CSM Târgoviște stă.

Grapă: „Am jucat prost”

Antrenorul Științei, Florin Grapă, a considerat meritată victoria Timișoarei: „Adversarele sunt de felicitat. Adevărul este că noi am jucat prost. Poate că n-am pregătit bine acest meci, dar nici nu pot rezolva problema preluării din serviciu într-o săptămână. De altfel, orice echipă care dă bine cu serviciul- și Timișoara a dat- ne pune probleme. Când am făcut 2-1, m-am gândit că poate pe timișorence nu le mai ține cureaua și că vom întoarce rezultatul. N-a fost așa”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri