29 aprilie 2024
ActualitateDupă...50 de ani. Întâlnirea promoției 1972 de la Școala Generală Nr. 5

După…50 de ani. Întâlnirea promoției 1972 de la Școala Generală Nr. 5

Puțin după orele prânzului, chiar în ziua echinocțiului de toamnă, anul de grație 2022, în curtea Școlii Gimnaziale „Alexandru cel Bun” de pe strada Ioniță Sandu Sturdza plutea un val de…emoții. În urmă cu exact 50 de ani, în Bilboard Hot 100, Elvis era pe locul 18, în urcare de pe 22 cu Burning Love, într-un top în care mai figurau nume precum Elton John, Bee Gees, Chicago sau Neil Diamond. După 50 de ani, în curtea Școlii Generale Nr. 5, de pe strada 6 Martie, cum cred că era atunci, o parte dintre elevii promoției 1972 s-au reîntâlnit. Spunem că doar o parte pentru că au fost prezenți doar câțiva foști elevi ai claselor a VIII-a A, C și câțiva de la D, în condițiile în care promoția 1972 a avut 6 clase, toate cu peste 30 de elevi.

În urmă cu 50 de ani, dirginte la clasa a VIII-a A era profesorul Aurel Stanciu, un nume cunoscut băcăuanilor, un pictor renumit al orașului nostru. Pe Aurel Stanciu l-am regăsit, plin de emoții, la această impresionantă reuniune.

„E o chestie deosebită pentru mine, în sensul că nici nu știu cum să mă manifest, nu știu ce trăiri am… Sunt atâtea emoții, curiozități…să văd dacă îi mai recunosc. Clasa asta pe care am avut-o eu, A-ul, a fost o clasă deosebită. Ce fac ei acum e un lucru deosebit care ar trebui făcut de multe școli”, ne-a spus profesorul Aurel Stanciu, vădit sub imperiul emoțiilor și care, în urmă cu 50 de ani, și el era un tânăr de perspectivă, atunci având doar 26 de ani.



Foștii elevi ai Școlii 5 din urmă cu 50 de ani au apărut încet, încet, în curtea școlii de azi. Unii dintre ei nu au mai trecut pe aici chiar de atunci. Se vedea pe chipul lor… Probabil își depănau amintiri în minte. Din câte am înțeles, mulți din elevii promoției 1972 au ajuns departe. Și la propriu, și la figurat. Unii sunt medici, ingineri, profesori, artiști și oameni de afaceri. Alții trăiesc peste hotare iar unii, din păcate, s-au mutat la cele veșnice. Că așa e viața. Cei care au venit, s-au privit la început sfioși și au încercat să se recunoască.

„Nu-l cunosc dar eu îl pup”, zice o doamnă simpatică ce-l ia pe un domn în brațe, îl pupă bine după care îl privește cu atenți. „Aaaa…tu ești!” Cu toții au mers într-o sală de festivități unde au primit câte o medalie jubiliară și un ecuson cu numele și cu poza…din urmă cu 50 de ani. „Să ne recunoaștem”, spune cineva în glumă. După câteva minute bune, cu toții au luat loc iar profesorul Aurel Stanciu a strigat catalogul. Cei prezenți au primit câte o diplomă…

După această activitate, toți cei prezenți au mers la Complexul EMD, unde în restaurantul de acolo, la un pahar de vorba, întâmplările de acum 50 de ani, dar și poveștile de viață, au curs până la orele târzii ale serii…

Bucuria revederii a fost colosală pentru toți iar mulți au decretat și deja votat pentru următoarele întălniri. La Mulți Ani !!!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri