duminică, 15 iunie 2025

După 35 de ani de „Democrație”

Am citit un articol despre situația populației active a României: doar 27% din populație are un loc de muncă. Doar în București procentul depășește 50%, iar Cluj și Timișoara au 40%. În județul Bacău, procentul este de 21%. Sunt comune sau chiar orașe sau municipii unde bugetarii reprezintă peste 50% din angajați.

Moldova a fost izolată timp de decenii de restul Europei, de investiții, deoarece, neavând drumuri de mare viteză, mobilitatea forței de muncă a fost mult redusă. Dacă unui german o distanță de 300 de km îi ia aproximativ 2 ore, un drum asemănător ca distanță în România se parcurge în 5…6 ore, nemaivorbind de orele pierdute la vamă până de curând, când am intrat și noi în Schengen, după peste 10 ani de amânări.

Cu cea mai mare taxare a muncii din UE, munca e descurajată, și o parte a economiei se duce în zona de gri și negru. Firmele nu oferă transport decât în foarte puține cazuri.

În fiecare oraș ar trebui să fie o tabletă electronică la punctele AJOFM, unde cei interesați să verifice și să își poată printa locurile de muncă vacante, să fie afișat salariul orar, să fie scăzute contribuțiile pentru joburile part-time și să se încurajeze aceste forme de angajare.

Fiecare oraș ar trebui măcar trimestrial să organizeze cursuri de calificare adaptate pieței muncii. Relația școală–angajatori ar trebui să fie primordială, copiii ar trebui consiliați în carieră.

Mișcarea oamenilor pentru un job ar trebui să fie esențială printr-o rețea de transport modernă: trenuri, autogări, vagoane moderne – iar în maxim 3…4 ore să poți ajunge în orice punct al țării.

În timp ce în Franța există TGV, în China și Japonia trenurile merg cu peste 300 km/h, la noi viteza medie e de aproximativ 10 ori mai mică. Nu e normal ca în 2025 capitala unei țări europene să nu fie legată prin autostradă de capitalele țărilor vecine.

În vestul Europei, trenurile de mare viteză și autostrăzile dau altă viteză economiei: mărfurile și oamenii circulă cu mare rapiditate. Noi am reușit contraperformanța de a fi undeva pe la nivelul anilor 1860, când trenurile mergeau cu abur.

Raportul dintre cel mai mic și cel mai mare salariu sau pensie nu poate fi mai mare de 1/7. Nu e normal să ai oameni cu 500 euro salariu net și alții care cumulează pensii, salarii, sporuri etc., uneori depășind și suma de 20.000 euro net.

Ioja Gabriel


„Bacăul vorbește” este spațiul dedicat pe site-ul Deșteptarea unde vocea comunității prinde glas. Cititorii pot împărtăși opinii despre municipiul Bacău și întreg județul, contribuind la o dezbatere deschisă și relevantă.

Ziarul Deșteptarea te ajută să fii auzit! Fă-ți cunoscute ideile, semnalează problemele, transmite așteptările sau bucură-te de succesele cotidiene alături de ceilalți cititori.


Bacăul vorbește! Spune-ți părerea!

spot_img