Filiala Uniunii Artiştilor Plastici Bacău şi Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” deschid, pentru publicul băcăuan, o nouă expoziţie de artă plastică la Galeriile ALFA.

Vor fi pe simeze lucrările plasticianului Dumitru Macovei, unul dintre cei mai importanţi artişti ai artei contemporane, exponent al generaţiei anilor 80. Cu aceeaşi ocazie va fi prezentat şi albumul de artă “Dumitru Macovei”, urmată de un Happening cu Vali “Sir Blues” şi Val Mănescu.

Evenimentul va avea loc miercuri, 15 februarie, ora 17.00, la Galeriile ALFA, str. Mărăşeşti 12. Proiectul este realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Bacău.

PUBLICITATE

Dumitru Macovei s-a născut pe 31 august 1953, în comuna Solonţ, judeţul Bacău, a absolvit Şcoala de Artă Murală din cadrul Patriarhiei Române şi Universitatea de Arte „Luceafărul” Bucureşti, este membru al UAP Bacău.

A deschis numeroase expoziţii personale şi de grup, în ţară şi în străinătate, fiind recompensat cu Premiul Naţional pentru Artă Sacră, acordat de UAP Bucureşti, Premiile UAP Bacău, fiind nominalizat la Bienala Naţională de Artă „Lascăr Viorel”.

Lucrările lui Dumitru Macovei fac parte din colecţii particulare din Italia, Canada, SUA, Elveţia, Germania, Anglia, R.Moldova, Ucraina, Franţa.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ