Cele 50 de zile pe care le-am parcurs din duminica Învierii şi până la Rusalii le-am trăit ca pe o singură zi de sărbătoare, numită în tradiţia Bisericii „duminica mare”, aducând laudă şi preamărire lui Dumnezeu Tatăl prin Fiul său, Isus Cristos, care a biruit moartea şi ne-a adus învierea.
La încheierea timpului pascal, suntem invitaţi să ne deschidem inimile, pentru ca asemenea apostolilor adunaţi în Cenacol să-l primim pe Duhul Sfânt cu darurile sale.
Este greu să vorbim despre Duhul Sfânt. Nu ştim prea multe să spunem. Atunci când vorbim despre Dumnezeu Tatăl, ni se pare că putem să ne gândim la Dumnezeu, pornind de la imaginea şi ideea unui bun părinte.
Atunci când vorbim despre Isus Cristos, avem înaintea ochilor figura umană a lui, aşa cum reiese din sfintele Evanghelii. Dar pentru a vorbi despre Duhul Sfânt, ni se pare că ne lipsesc cuvintele potrivite; ne simţim constrânşi să ne amintim că nu putem avea pretenţia „să înţelegem” sau să ne reprezentăm într-un mod adecvat misterul lui Dumnezeu.
Duhul Sfânt este un nume-imagine. „Duh” înseamnă: vânt, forţă puternică, liberă, imprevizibilă. De asemenea înseamnă respiraţie, suflu vital, principiu şi semn al vieţii.
„Sfânt” înseamnă divin, caracteristic lui Dumnezeu, care îi aparţine în sens propriu şi-i manifestă natura şi identitatea.
Duhul este „puterea” lui Dumnezeu prin care el sfinţeşte întregul univers (cf. Rugăciunea euharistică III). Este „energia” pe care o comunică Dumnezeu acelora pe care el îi alege pentru a-i face portavoce a cuvântului său şi instrumente ale acţiunii sale în lume.
Duhul este acela care îi face pe oameni capabili să vestească lucrările lui Dumnezeu şi să-şi îndeplinească misiunea primită de la Cristos, devenind purtători ai iertării lui Dumnezeu.
Duhul este acela care deschide mintea pentru a înţelege cuvântul lui Dumnezeu şi conduce la credinţă („Nimeni nu poate spune că Isus este Domnul, decât sub acţiunea Duhului Sfânt”).
Duhul este acela care prin Botez şi prin Mir face din toţi creştinii nişte „consacraţi” în slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor, distribuind fiecăruia daruri (carisme) şi puteri diferite, pentru ca fiecare să poată să-şi dea contribuţia la edificarea societăţii şi a Bisericii.
Duhul este acela care „ţine împreună” pe toţi credincioşii în Biserica „una, sfântă, catolică şi apostolică”, şi care trezeşte şi mişcă din ascuns orice autentică iniţiativă de pace, de reconciliere, de solidaritate, de fraternitate între oameni.
Duhul este acela care ne face „copii” ai lui Dumnezeu şi imagini ale lui Cristos şi oferă adevărul, pe buzele noastre, spre rugăciune („Tatăl nostru care eşti în ceruri…”).
Darul Duhului Sfânt este acela care constituie în noi, încă de pe acum, „germenul” învierii finale: „Dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi locuieşte în voi, cel care l-a înviat pe Cristos din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, prin Duhul lui care locuieşte în voi” (Rom 8,11).
Vino, Duhule Sfânt, pătrunde inimile credincioşilor tăi şi aprinde în ele focul iubirii tale!
Pr. Emanuel Imbrea, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău
