Evanghelia propusă pentru duminica aceasta doreşte să clarifice o întrebare foarte importantă: Cine e aproapele meu? La cine mă gândesc atunci când spun aproapele? Cred că este ceva normal să ne gândim la cei dragi, la cei din familie, la rude, la prieteni, la vecini. Dar aproapele pentru mine este şi cel care se află în suferinţă, pot să îl numesc aproapele şi pe cel care nu îl suport?
Isus răspunde la întrebarea Cine este aproapele? printr-o parabolă, parabola samariteanului milostiv. Această parabolă are scopul de a schimba logica gândirii noastre.
Cel mai misterios om dintre toate persoanele amintite în parabolă este omul rănit. Despre toţi ceilalţi Isus le spune statutul: unii erau tâlhari, altul era preot, altul levit, altul saramitean şi altul hangiu, dar omul care suferea cine era? Hainele nu ne ajută să-l identificăm fiindcă au fost furate, iar trupul este plin de răni, faţa îi era desfigurată încât nu putem să-l distingem. Unii sfinţi îl văd în acest om pe Adam, primul om care dezbrăcat de natura sa divină, strivit în maşinăria istoriei, tâlhărit de cei care ucid sufletul şi trupul, redus la cea mai cumplită neputinţă, de aceea nu-şi mai poate continua drumul bucuriei, ci rămâne pe drumul suferinţei, aşteptând ca cineva să-l ajute.
Pe drumul de la Ierusalim la Ierihon preotul şi levitul îl întâlnesc pe acest om pe care tâlharii l-au atacat, însă amândoi au trecut mai departe fără să se oprească. Preotul, probabil, s-a uitat la ceas şi a spus: „L-aş ajuta, dar trebuie să ajung la Liturghie, îmi pare rău, nu pot să te ajut”. Şi celălalt a spus: „Legea mea îmi spune că dacă voi pune mâna pe acel om, să-i leg rănile, să mă murdăresc cu sângele său, atunci voi deveni impur.” Şi nici unul dintre cei doi nu l-au ajutat. Preotul şi levitul văd, dar ignoră; privesc, dar nu iau măsuri.
Să nu uităm asta niciodată: în faţa suferinţei atâtor oameni epuizaţi de foame, de violenţă şi de nedreptăţi, nu putem rămâne spectatori. A ignora suferinţa omului, ce înseamnă? Înseamnă a-l ignora pe Dumnezeu! Dacă eu nu mă apropii de acel bărbat, de acea femeie, de acel copil, de acel bătrân sau de acea bătrână care suferă, nu mă apropii de Dumnezeu. Aproapele trebuie să devină o trambulină în întâlnire cu Dumnezeu.
Pr. Leonard Farcaş, Parohia Catolică „Sf. Nicolae” Bacău
