27 aprilie 2024
CulturăDuminica a 29-a de peste an

Duminica a 29-a de peste an

Orice comunitate este amenințată de ambițiile dezlănțuite ale celor care vor să aibă primele locuri și mai ales să dobândească puterea. Isus reacționează cu multă hotărâre când comunitatea ucenicilor este amenințată de aceste pericole. Lecția sa este foarte severă și foarte clară. Isus propune o nouă economie socială: aceea a unei comunități fără putere, cu o regulă precisă: de a sluji, până la oferire propriei vieți pentru frați. Această regulă este pentru toți, pentru că toți sunt frați. Imaginii în care conducătorul poruncește i se opune aceea în care conducătorul slujește. Ca urmare toți conducătorii în mod paradoxal au o singură datorie: să slujească.
Modelul este Isus-Mesia, devenit Fiul Omului, sclavul tuturor sclavilor, pentru a răscumpăra pe cei pentru care el oferă ceea ce posedă și ceea ce este: adică, totul. Acesta este proiectul său pentru comunitate, cartea sa „constituțională”: a conduce înseamnă a sluji și a dărui.
În această a treia duminică a lui octombrie, în care se celebrează Ziua Mondială a Misiunilor, Biserica primește cuvintele lui Isus:„Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți” (cf Mc 10,45). Sunt cuvintele care conțin sensul misiunii lui Isus Cristos pe pământ, marcată de jertfa sa. Biserica nu numai că le ascultă cu o intensitate particulară ci reînnoiește conștiința că este în întregime într-o stare perenă de slujire a omului și a Evangheliei, așa cum Isus s-a oferit pe sine însuși până la sacrificiul vieții. Cuvântul lui Dumnezeu arată stilul slujirii, orice creștin este chemat să mărturisească și să vestească mesajul creștin devenind asemenea lui Isus Cristos, urmând însăși viața sa.
Acest program a devenit „viață” pentru mulți misionari. Între ei, Jacques Berthieu, născut în 1838, din Franța, a fost cucerit de Isus Cristos și a fost misionar în Insula Sfânta Maria și a apoi în Madagascar. A oferit din partea lui Isus Cristos Evanghelia și mângâiere celor săraci și bolnavi. Localnicii îl considerau preot venit din cer, spunând că el este „tatăl și mama noastră”. A murit ca martir, declarând: „Prefer să mor decât să renunț la credința mea!” Prin faptele din fiecare zi și prin viața noastră să dăm mărturie despre Cristos și ce a realizat Evanghelia și iubirea în noi!

Pr. dr. Alois Hîrja, Parohia Catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină” Coman



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri