Jacques-Bénigne Bossuet spunea că „oamenii vor să îngroape gândul morții mai rapid chiar decât morții înșiși pentru că nu suportă ideea judecății”.
Niciodată și de nimic nu putem fi siguri în această viață decât de faptul că vom muri. Problema este că nu știm cum și când se va întâmpla. Iar această incertitudine îl conduce pe om la sentimente de frică, nesiguranță și, în cele din urmă, la indiferență. Realitatea morții devine din ce în ce mai tabu, este un subiect tot mai ocolit, poate chiar de nesuportat pentru unii. Din ce motiv? Pentru că se promovează cultura prezentului, încercarea de a pune în practică dictonul carpe diem („trăiește clipa”), de a profita de fiecare moment la maximum.
Având în vedere această situație, lecturile apocaliptice ale Sfintei Scripturi ni se par depășite, provocatoare de spaimă, lipsite de realism și învechite. Tot la fel ni se poate părea și Biserica, deoarece în această duminică ne propune spre meditare trei lecturi care au ca tematică tocmai realitățile viitoare.
„Atunci va trimite îngerii şi va aduna pe toţi aleşii săi. Cât despre ziua şi ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii în cer, nici Fiul, ci doar Tatăl” (Mc 13,27.32). Este de prisos să mai amintesc faptul că toate previziunile care au avut loc de-a lungul istoriei în ceea ce privește sfârșitul lumii sunt aberante. Nu o spun eu, ci însuși Isus. Doar Dumnezeu Tatăl cunoaște acea zi. Dar pe noi nu trebuie să ne intereseze acel sfârșit, ci sfârșitul personal, momentul în care călătoria noastră pe acest pământ se va încheia. De aici se naște necesitatea și îndemnul de a veghea, de a ne pregăti pentru a fi demni să stăm în picioare în fața Fiului Omului (cf. Lc 21,36).
Este foarte ușor și simplu să depășești o problemă ascuzând-o, ignorând-o, dar făcând astfel, vei rămâne mereu cu remușcări, cu regrete. Dar dacă depui efort pentru a o rezolva, atunci apar mulțumirea și răsplata. La fel se întâmplă și în cazul „problemei” morții și a judecății. Dacă o neglijăm și încercăm să o ascundem sub vălul trăirii la maximum a acestei vieții, vom avea de suferit în viața viitoare. Dar dacă ne pregătim cu spirit de credință pentru acel moment, atunci răsplata va fi mare: fericirea veșnică.
Pr. Valeriu Balan, Parohia Catolică „Fericitul Ieremia” Bacău
