19 aprilie 2024
CulturăDuminica a 11-a de peste an

Duminica a 11-a de peste an

Isus propune două parabole scurte (cf Mc 4,26-34) prin care Domnul prezintă misterul Cuvântului și al Împărăției lui Dumnezeu, și indică rațiunile speranței noastre și ale angajării noastre.
Sămânța pusă în pământ, fie că agricultorul doarme sau este treaz, încolțește și crește. Ceea ce-l susține pe agricultor în eforturile sale este tocmai încrederea în puterea seminței și în bunătatea pământului. Dumnezeul este Domnul Împărăției, omul este colaboratorul său umil, care se bucură de acțiunea creatoare divină și așteaptă cu răbdare roadele sale. Timpul prezent este timpul în care se seamănă, și creșterea seminței este asigurată de Domnul. Orice creștin, așadar, știe bine că trebuie să facă tot ceea ce poate, dar că rezultatul final depinde de Dumnezeu: această conștiință îl susține în efortul său de fiecare zi, în mod special în situații dificile. Chiar și a doua parabolă utilizează imaginea seminței. Aici, însă, este vorba despre o anumită sămânță, grăuntele de muștar. Deși, atât de mărunt, totuși, el este plin de viață; după ce încolțește este capabil să străpungă pământul, să iasă la lumina soarelui și să crească până devine mai mare decât toate legumele (cf Mc 4,32). Deși mic își dovedește puterea prin încolțirea și creșterea lui. Așa este Împărăția lui Dumnezeu: pare o realitate din punct de vedere uman mică întrucât este compusă din oameni care nu se încred în ei ci în iubirea lui Dumnezeu dar, realizările sunt ale lui Dumnezeu.
Mesajul este clar: Împărăția lui Dumnezeu, cere colaborarea noastră dar, este înainte de toate darul și înfăptuirea Domnului. Puterea noastră mică, în mod aparent neputincioasă în fața problemelor lumii, este introdusă în aceea a lui Dumnezeu care nu se teme de obstacole, pentru că victoria Domnului este certă. Este miracolul iubirii lui Dumnezeu, care face să încolțească și face să crească orice sămânță a binelui. Experiența acestei minuni a iubiri ne face să avem speranță, în pofida dificultăților, suferințelor și a relelor pe care le întâlnim. Sămânța încolțește și crește, pentru că o face să crească iubirea lui Dumnezeu. Fecioara Maria, care a primit ca un „pământ bun” sămânța Cuvântului divin, să mărească în noi credința și bucuria de a sluji Împărăției lui Dumnezeu!

Pr. Hîrja Alois,
Parohia Catolică„Sfânta Fecioară Maria, Regină” Coman



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri