29 aprilie 2024
ContrasensDublul discurs românesc

Dublul discurs românesc

Ne putem aminti pentru dumneavoastră ce tragedia a fost, cândva, pe la începutul anului, când euro crescuse binișor în raport cu leul, ajungând la un maxim istoric. Ce răcnete, ce strigăte de disperare, ce se mai zgâria lumea pe față țipând că nemernicii din fruntea Guvernului au condamnat tineretul țării la sărăcie deoarece ratele sunt în euro și de aici o sumedenie de discuții savante…

A trecut timpul, s-a schimbat Guvernul și ce să vezi?! Iarăși a ajuns euro la un nivel istoric. O devalorizare spectaculoasă care a început imediat după preluarea Puterii de liberali și, mai ales, ca urmare a declarațiilor alarmiste ale ministrului de finanțe.

Nu numai leul s-a devalorizat dar a crescut și dobânda cu care se împrumută Guvernul și, mai ales, BNR a început să arunce cu valută în piață pentru a încerca o calmare a cursului, zic unii, pentru a menține cât de cât leul sub 5 lei, măcar până la turul doi al alegerilor.

Numai că acum, e liniște și pace! Toți cei care se dădeau de ceasul morții în primăvară când leul se devalorizase, tac acum chitic, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Mai trebuie să spun că în România totul este justificat politic?! Că atunci când sunt inamicii noștri la guvernare, tot ce se face e rău iar atunci când sunt ai noștri la butoane, totul e numai lapte și miere?!

Mai vreți exemple?! Tragicul caz de la Timișoara, unde o mamă și doi copii au murit, se spune, ca urmare a unui tratament de deratizare. Mai țineți minte pe 10 august cum ne explicau inteligentii că gazele jandarmilor modifică structura ADN-ului? Că “au gazat populația”? Ce strigăte, ce urlete, ce blesteme! Acum, când niște oameni chiar au fost gazați de către o firma privată lumea tace. Nema problema, bro.

Circulați, nu e nimic de văzut!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri