Peste 10.000 de naţionalişti ucraineni au defilat cu torţe pe străzile Kievului, pentru a sărbători 75 de ani de la înfiinţarea UPA – Ukrayinska Povstanska Armiya (Armata Ucrainiană Insurecţională).
UPA a luptat contra ruşilor, germanilor, polonezilor şi cehoslovacilor în WW2. A fost aliata nemţilor în lupta contra partizanilor ruşi şi a dus o politică de purificare etnică, ucigând un număr cuprins între 60.000 şi 100.000 de polonezi.
Masacrul polonezilor din zona Volhynia şi estul Galiţiei s-a făcut prin metode brutale, similare cu cele ale naziştilor: preoţii romano-catolici erau tăiaţi în bucăţi sau răstigniţi.
Bisericile au fost arse cu tot cu enoriaşi, fermele izolate erau atacate de bande înarmate cu furci şi cuţite, agresorii ucigând oamenii prin tăierea gâtului iar femeile însărcinate erau spintecate cu baioneta, copiii fiind tăiaţi în două. Acestea nu sunt poveşti, sunt fapte acceptate de istorici, parlamentul polonez declarând, anul trecut, masacrele săvârşite de UPA drept genocid.
Numai şi pentru atât, Occidentul ar fi trebuit să reacţioneze faţă de ascensiunea extremei drepte în Ucraina şi, mai ales, faţă de maniera în care autorităţile încurajează acest lucru.
Dar Occidentul se face că nu vede atâta vreme cât Ucraina este un cap de pod în conflictul hibrid cu Rusia. Presa occidentală aproape că nu a relatat despre defilarea de zilele trecute, aşa cum legea care interzice şcolile în limbile materne ale minorităţilor nu a fost subiect pentru ziarele și televiziunile din SUA, Anglia sau Franța.
România se află într-o situaţie ciudată. Pe de o parte, este împinsă de Occident, în special de SUA, să sprijine autorităţile ucrainene în conflictul cu Rusia. Pe de altă parte, România are anumite interese în protejarea minorităţii româneşti din Bucovina şi, nu în ultimul rând, nu trebuie să uităm că există teritorii româneşti încă ocupate de ţara vecină. Va trebui să ne gândim până unde suntem dispuşi să mergem cu atitudinea aceasta duplicitară, până când autorităţile române se vor face că nu văd ceea ce se întâmplă peste graniţă.
Dar va trebui să luăm atitudine şi faţă de atitudinea duplicitară a Occidentului. Pe de o parte, ni se reproşează anumite probleme legate de istoria noastră, ni se interzice afişarea numelor unor persoane care au fost condamnate sau doar acuzate că au avut atitudini antisemite sau că au comis crime de război.
Pe de altă parte, aceleaşi lucruri, ba chiar mult mai grave, sunt trecute cu vederea în Ucraina. Noi nu avem voie să avem un monument pentru Antonescu sau o stradă care să-i poarte numele, în Ucraina s-a umplut ţara de statui ale lui Bandera şi de străzi cu numele sau.
Nu spun că ar trebui să-i ridicăm statui mareşalului Antonescu, spun doar că Occidentul tratează aceeași situație cu o dublă măsură.
