Drumul spre dictatura e pavat cu intentii bune

Cel mai laudat Guvern post-decembrist, care ne este prezentat drept suma competentelor si a bunelor-intentii, tocmai a batut inca un cui in cosciugul democratiei, fara ca hoardele de aplaudaci sa se sesizeze si sa reactioneze.

Concret, dupa ce, in primavara, Executivul a transformat SRI in organ de cercetare penala, asemeni fostei Securitati, zilele trecute, serviciul secret al Ministerului de Interne a fost militarizat.

Adica, SIPI, care se va infiltra in structurile administratiei si politiei, va scapa oricarui control civil, nu va raporta, daca va raporta, decât unor structuri militare. Este exact o operatiune inversa fata de tot ceea ce s-a incercat sa se faca dupa 1989, când, aliniindu-ne la standardele democratiilor occidentale, am demilitarizat servciile secrete si pus sub control civil internele si apararea.

E interesant si modul in care este justificat acest lucru: ministrul Tudorache spune ca s-a luat aceasta decizie pentru a se elimina suprapunerile de competente cu alte structuri: SRI sau DGA. Mai interesant este ca exact aceeasi explicatie a dat-o si presedintele rus Vladimir Putin, când a decis, acum câteva saptamâni, crearea unor noi structuri de securitate prin reformarea FSB si infiintarea unui Minister al Securitatii Statului.

Nu e de mirare, deci, ca in România avem de sase ori mai multe mandate de interceptare date pe siguranta nationala decât in SUA, raportat la numarul populatiei. “Spionita” este o boala de care se scapa greu si care e molipsitoare.

Degeaba ne vopsim in culori democrate, câta vreme Guvernul Ciolos ia masuri care aduc atingere principiilor democratice. Mai grav este ca, pe fondul unui foarte bun program propagandistic, platit nu se stie de cine, nici presa nationala, nici formatiunile politice nu sesizeaza sau nu vor sa sesizeze aceste derapaje.

Iar retelele sociale, care altadata erau folosite copios pentru a demola guverne pentru pacate mai mici, tac sau se ocupa de baliverne.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"