25 aprilie 2024
EconomieDrumarii au intrat deja in iarna

Drumarii au intrat deja in iarna

Suntem in pragul iernii. Din moment in moment ne putem trezi ca soselele judetului sunt sub zapada. Cu siguranta ca atunci bacauani vor primi clasicele scuze: “Vremea ne-a luat prin surprindere&#8221 sau &#8222Iarna nu-i ca vara”. Am incercat sa aflam daca suntem sau nu pregatiti pentru sezonul rece, care, conform ultimelor previziuni ale meteorologilor, va veni incepand de joi.

Consiliul Judetean a intocmit un plan operativ de deszapezire, pentru iarna 2005 – 2006, stabilind zece puncte de sprijin repartizate in judet astfel incat interventiile sa fie facute in mod operativ pe drumurile judetene si sa existe posibilitatea de deszapezire si a drumurilor comunale aflate in administrarea consiliilor locale arondate. Ar fi o noutate daca asa ceva s-ar intampla, insa directorul SC DRUMURI SRL, Stefan Serbu, afirma ca nu va face acest lucru decat in baza unui contract incheiat cu consiliul local respectiv. Primarii sunt insa rezervati, refrenul fiind “n-avem bani si utilaje pentru deszapezire&#8221. Acum nu mai exista SMA, nu mai exista prim secretar. Cu toate acestea, se incearca gasirea unor solutii, urmandu-se poate “exemplul&#8221 Consiliului Judetean, adica pe datorie. “Am facut un contract in urma unei selectii de oferta, cu o societate care imi va deszapezi drumurile comunale. Din cinci societati, am ales una&#8221, spune Francisc Tancau, primarul comunei Nicolae Balcescu. In celalalt colt al judetului, la Rachitoasa, primarul Ionel Marcel Zorila si-a manifestat intentia sa incheie un contract cu SC DRUMURI SRL. “Am avut o discutie si este chestie de ore pana ce vom incheia contractul in toate privintele. Oricum, daca maine ninge, avem cu ce deszapezi&#8221, afirma primarul din Rachitoasa. Vasile Bibire, primarul comunei Ungureni, este mai transant: “N-am bani la buget pentru deszapezire. Pentru un drum comunal de trei kilometri lungime voi folosi oamenii de la 416. Cum sa fac un contract cu o societate daca n-am nici un ban? Ma voi ruga de cei de la DRUMURI SRL sa ma ajute&#8221. Consiliul Judetean a stabilit zece puncte de sprijin la Berbinceni, Izvorul Berheciului, Podu Turcului, Parincea, Urechesti, Bacau, Buhusi, Ardeoani, Racaciuni si Tg. Ocna. In total, sunt arondati la acestea aproape 1000 kilometri de drum judetean si 32 km care tin de primariile din Bacau, Buhusi, Moinesti si Tg. Ocna. Au fost reactivate panourile parazapezi. In acest fel, au fost stabilite sectoarele de drum ce vor fi aparate cu parazapezi in vederea prevenirii inzapezirii din cauza viscolului. In total, vor fi montate 24 randuri de panouri in lungime totala de 9020 metri care vor apara 8720 metri de drum. A fost infiintat Comandamentul judetean de urmarire a realizarii obiectivelor din “Planul operativ de actiune pentru combaterea inzapezirii, poleiului si a ghetii&#8221, presedintele acestuia fiind Angela Bogea, vicepresedintele Consiliului Judetean. Pentru efectuarea activitatii de deszapezire precum si pentru pregatirea punctelor de sprijin a fost incheiat un contract valabil pe trei ani, intre Consiliul Judetean si SC DRUMURI SRL Bacau.

CJ nu a platit nici acum deszapezirea de iarna trecuta



Directorul SC DRUMURI SRL Bacau, Stefan Serbu, se plange de faptul ca “pentru munca prestata in iarna trecuta n-am incasat nici un leu, dar vom continua derularea contractului incheiat&#8221. Dragos Benea, presedintele Consiliului Judetean Bacau, declara ca lucrurile stau intr-adevar asa. “Societatea de drumuri n-a fost platita din cauza lipsei de fonduri. Cand are sanse sa primeasca banii? Nu stiu, sa vedem. Poate pe bugetul anului viitor&#8221. Pentru drumarii de la aceasta societate, iarna incepe de fapt, astazi, 15 noiembrie. “Noi avem si un barometru, spune Stefan Serbu. Daca drumul dintre Bacau si Sarata este inzapezit, inseamna ca sunt probleme cu inzapezirea in tot judetul. Avem in dotare 5 autofreze ultraperformante, doua autogredere, trei lame purtate pe autobasculante de 18 tone cu patru punti toate rotile fiind motrice. Dotam aceste basculante in fata cu lame iar in spate cu RSP, dispozitive actionate prin telecomanda care imprastie amestecul antiderapant si stabileste cantitatea acestuia in functie de grosimea zapezii sau a ghetii. Prin contract suntem obligati sa avem 15 asemenea autobasculante. Suntem pregatiti insa nu toata lumea intelege ca trebuie sa fie la fel de pregatita. Cei care trebuie sa mearga la dialize stiu dinainte data programarii, conducatorii auto nu-si pregatesc masinile pentru iarna, pleaca imbracati sumar la drum si sunt surprinsi de intemperii. Atunci suna telefoanele la noi in draci. Inca nu se cunoaste faptul ca nu putem actiona atunci cand viscoleste. Sunt lucruri care se ignora. In iarna trecuta, care a fost una medie, am folosit 16.000 mc antiderapant, 7800 mc pietris si 650 tone sare. Inca de acum am transportat cantitati insemnate din aceste materiale pe marginea soselelor. Din pacate, prundisul se cam fura&#8221, spune directorul SC DRUMURI SRL, Stefan Serbu. Asadar, sa vina iarna!Scris de Dan MINDIRIGIU

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri