Un redutabil si cunoscut regizor de teatru spunea la o intâlnire cu presa ca este din ce in ce mai sceptic, mai ales ca urmare a formei de farsa pe care a capatat-o istoria omenirii in general si cultura româna in particular, de aceea crede ca nu tragedia ne caracterizeaza ci mai degraba râsu-plânsu, ca forma de a blufa viata. Mi-am zis ca respectivul domn stie multe, a trait destul, a citit suficient pentru a emite o asemenea judecata.
O stire, devenita apoi reportaj, m-a cutremurat: o fetita de 13 ani, repet, 13, a ramas insarcinata. Este acum in luna a treia. Nu-i singurul caz din ultimii ani, când copiii au nascut copii.
Drama vine pe fondul bulversarii vietii normale a unor comunitati, al incapacitatii statului si politicului de a manageria pozitiv destinele celor pe care ii conduce sau le solicita voturile. Milioane de români au luat drumul pribegiei pe meridianele lumii, in cautare lucru, deoarece pamântul strabun nu le mai putea sustine o existenta decenta, parasindu-si casele, parintii, copiii.
Mii de copii au ramas in seama bunicilor, a rudelor sau au ajuns in institutiile de ocrotire, multi dintre ei uitati cu anii prin orfelinate. Lipsiti de grija materna, de dragostea parinteasca, fara repere educationale, strada, gasca, anturajul deocheat au inlocuit caminul, bratele mamei, scoala.
De aici si pâna la infractiune sau drama nu a mai ramas decât un fir subtire, rupt cu brutalitate de un destin implacabil, inscris pe matricola odata cu plecarea celor care le-au dat viata. Daca in anii de dinainte de Revolutie, copiii cresteau cu cheia la gât, acum rolul parintilor a fost luat de un telefon si un mandat postal, ambele goale de iubire si reguli de viata.
Consecintele le vedem, le traim, au devenit note comune: puscariasi, vagabonzi, dezertori din bancile scolilor, cliente ale maternitatilor la vârste când alte fetite il citesc pe Andersen si strâng in brate papuse Barby. Nimeni si niciodata nu le va putea restitui copilaria, zâmbetul, fericirea, siguranta, viitorul promis la nastere, iar cautarea vinovatilor va semana cu datul apei prin ciur.
Istoria, spunea regizorul român, ne joaca o cruda farsa, iar scepticismul tinde sa inlocuiasca increderea. Mi-au ramas in memorie vorbele fetitei: voi creste singura copilul, ceea ce ar putea insemna ca nu ne-am dezumanizat de tot. Acum, când nu este prea târziu, fetita de 13 ani are nevoie de ajutorul nostru, al bunicilor, rudelor, educatorului, vecinilor, al tuturor celor care pot si vor.
Gheorghe Baltatescu
