19 aprilie 2024
ContrasensDr. Aroneanu

Dr. Aroneanu

Actuala Piață a Revoluției din Bacău s-a numit Piața Florescu iar mai înainte de aceasta se numea Piața Dr. Aroneanu.

Numele vine de la Herman Aroneanu, lider socialist, asasinat în toamna anului 1920 în închisoarea garnizoanei orașului Bacău.

Afacerea a stârnit vâlvă la vremea respectivă pentru că ofițerii implicați au încercat să mușamalizeze cazul, anunțând că Dr. Aroneanu făcuse o criză cardiacă, deși nu suferea de inimă.

A fost nevoie ca însăși decanul Facultății de Medicină din București, care la vremea aceea era dr. Mina Minovici, să facă o a doua autopsie pentru ca adevărul să iasă la iveală.

Prima fusese realizată de cumnatul maiorului Poltzer, cel care avea să fie numit „călăul lui Aroneanu”.

Poltzer îl arestase și torturase cu un an în urmă pe Aroneanu, ca urmare a declanșării grevei de la fabrica Letea.

Situația în țară era dificilă după război însă autoritățile obișnuiau să răspundă cu gloanțe cererilor muncitorilor.

De exemplu, greva tipografilor de la 13 decembrie 1918, din București, a fost înăbușită cu gloanțe de Armată, zeci de muncitori fiind uciși și sute răniți.

În zona Bacăului au loc greve, cel mai răsunător succes fiind la Buhuși, unde salariații fabricii de postav câștigă, în februarie 1920, recunoașterea sindicatului și ziua de muncă de 8 ore.

Dr. Aroneanu a avut o contribuție majoră la succesul grevei. Tot el avea să mai joace un rol important în eliberarea unui lider socialist, arestat de autorități după o manifestație în Bacău în martie 1920 și trimis la Curtea Marțială de la Iași.

România se afla în continuare sub starea de asediu care nu permitea întrunirile publice și nici cenzura nu fusese suprimată.

În toamna lui 1920, Partidul Socialist și sindicatele au încercat să negocieze cu Guvernul o serie de revendicări economice și politice.

Cum Guvernul a refuzat, s-a decis organizarea unei greve generale începând cu data de 20 octombrie.

Pe 21 octombrie, la prima oră, Dr. Aroneanu și alți fruntași socialiști din Bacău sunt arestați de Armată și depuși la închisoarea Regimentului 22 Infanterie.

Maiorul Poltzer dă ordin, la 24 octombrie, ca Aroneanu să fie dus în închisoarea garnizoanei, unde este torturat și asasinat.

Vestea despre moartea sa se află abia pe 31 octombrie.

După încercarea de mușamalizare, Parlamentul dispune realizarea unei anchete, comisia condusă de Mina Minovici constatând că a fost vorba de o moarte prin ștrangulare.

Cazul a rămas în coadă de pește iar Aroneanu a fost înmormântat sub paza unei companii de soldați cu baioneta la armă.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri