19 aprilie 2024
ActualitateDouă proiecte lansate la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

Două proiecte lansate la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

În prima parte a acestei săptămâni, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău s-au lansat două proiecte finanţate din Fondul de Dezvoltare Instituţională pentru anul 2019. Evenimentul a reunit reprezentanţi ai unor organizaţii publice şi private, mass-media, cadre didactice, consilieri, studenţi şi absolvenţi. Prof. univ. dr. Carol Schnakovsky, Rectorul Universităţii, le-a mulţumit reprezentanţilor angajatorilor pentru buna colaborare, accentuând necesitatea continuării parteneriatului între universitate şi mediul socio-economic în vederea inserţiei studenţilor.

Proiectul „Strategii inovative de consiliere şi orientare în carieră” (SICOC), coordonat de conf. univ. dr. Cristina Cîrtiţă-Buzoianu, şi-a propus ca obiectiv general creşterea incluziunii sociale prin diversificarea strategiilor de consiliere şi orientare în carieră. Scopul este sensibilizarea studenților aflați în situație de risc și impulsionarea implicării lor active în demersul de consiliere şi orientare în carieră. Dintre strategiile cel mai des invocate amintim: utilizarea noilor TIC; asigurarea complementarității procesului de consiliere față în față cu cea online; elaborarea și valorificarea unor instrumente de identificare a tendințelor pieței muncii; transformarea angajatorilor în parteneri ai activităților de consiliere şi orientare în carieră; valorificarea de metode inedite și interactive, crearea și utilizarea unor noi instrumente de evaluare online.

Cel de-al doilea proiect intitulat „Susţinerea Antreprenoriatului Studenţilor” din Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău, coordonat de Conf. univ. dr. Roxana Mironescu, are ca obiectiv declarat informarea tinerilor despre particularităţile antreprenoriatului local, despre exigenţele angajatorilor, ale mediului de afaceri. După prezentarea celor două proiecte a avut loc o dezbatere şi schimb de opinii între studenţii universităţii şi reprezentanţiiunor companii semnificative locale, în spiritul încurajării colaborării dintre mediul academic şi antreprenoriatul local.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri