Știți cum se spune: „time is money”. Dar timpul nu înseamnă întotdeauna numai bani. Uneori, poate însemna lectură. Și nu e doar o figură de stil. Un exemplu concret: de ceva vreme, principalul cotidian sportiv al Italiei (din totalul de trei), „Gazzetta dello Sport” a introdus la finalul fiecărui articol din ediția tipărită și timpul necesar lecturării sale.
Bunăoară, „Venezia affonda”, cronica „barajului” pentru permanența în Serie B pierdut de lagunari duminică, în fața Salernitanei, și apărut în ediția de luni a ziarului era estimat, ca timp de citire, la două minute și zece secunde. Prețiozitate? Mai degrabă utilitate. Ziarul vine astfel în întâmpinarea cititorului, avizându-l. Sigur, nu doar cele două minute și zece secunde îl vor convinge pe signor Giovanni să citească textul.
La mijloc mai sunt fluența scriiturii, concizia și, la urma urmei, cât de mult îi pasă lui signor Giovanni, fan declarat al lui Inter, Juve, Milan ori Napoli, de soarta Veneziei sau a Salernitanei. Totuși, micul artificiu prinde. Cu atât mai mult cu cât – așa cum au evidențiat mai multe anchete sociologice – în ziua de azi, lumea a pierdut deprinderea lecturii în principal din cauza lipsei de răbdare. Rămânând strict la capitolul presă, știm cu toții că s-au dus vremurile în care stăteai la coadă pentru a-ți cumpăra ziar sau ziare și pe care le devorai apoi de la frontispiciu și până la caseta redacțională.
Astăzi, totul este pe repede-nainte. Intri pe net, survolezi o sută de titluri, citești cel mult zece texte și nici alea până la capăt. Mai degrabă ți se întâmplă să bagi un „comment” (sau chiar mai multe) decât să parcurgi cu atenție unul sau altul din articole. Astfel, așa-zisul cititorul ajunge să devină acel specimen pe care redactorii-șefi de odinioară îl puneau la colț cu o frază devenită tabu: „scrie mai mult decât citește”. Până la urmă, dacă stăm bine și ne gândim, între „scrie mai mult decât citește” și „time is money” nu este chiar o cale atât lungă.
