Ministrul Sanatatii ne spune ca 80% dintre spitalele noastre ar trebui inchise si 80% (fix 80%…) dintre medicii tineri vor sa plece din România. Prin 1960, tatal meu, care a cunoscut vreo sase ani ororile frontului, a evadat, la propriu, dintr-un spital, spunând ca ,,tot ceea ce se intâmpla acolo este oribil, inimaginabil”.
Cunoscuse si privatiunile inchisorii, intrucât refuzase, asezându-se in fata tractorului care voia sa-i are ogorul, colectivizarea. N-a evadat din armata, din inchisoare, dar a evadat dintr-un spital. Apoi, ori de câte ori bolile sale au dat semne de rebeliune, a refuzat revenirea in cosmarul spitalicesc.
Dupa zeci si zeci de ani, inteleg de la ministrul amintit ca evadarea sau refuzul internarii ramân inca optiuni majore in 80 la suta dintre cazuri.
Avem scoala de medicina consacrata si medici care sunt aplaudati si de catre colegii lor occidentali, dar managementul national (infectat cronic de virusii politicii, coruptiei, iresponsabilitatii si lipsei de bun simt) a transformat domeniul intr-o forma ciudata de terorism. Cu stiutele victime.
Occidentul prefateaza, parca, povestea Armaghedonului. Atentatele de tot felul au devenit stiri care, in curând, s-ar putea sa nu mai impresioneze pagina prima a ziarelor. Incep sa cocheteze cu banalul, au devenit norma de viata.
Terorismul tinde sa devina si politica de stat. Nu este vorba doar despre anomalia ISIS Turcia, membra a NATO, pofticioasa de intarea in UE., experimenteaza acum terorismul de stat, oficializat, cu strategie.
Tarile occidentale care conteaza in democratia vocilor lumii doar mimeaza indignarea. Turcii amenajeaza chiar si un cimitir pentru cei care vor fi condamnati la moarte, dar Occidentul cocheteaza cu murmurul. Noua Tacere suspecta a Occidentului reprezinta tot o forma contemporana de terorism grav.
