20 aprilie 2024
ActualitateDosarul exploziei de pe Martir Horea a ajuns la Curtea de Apel

Dosarul exploziei de pe Martir Horea a ajuns la Curtea de Apel

La sfârsitul lunii iunie, Curtea de Apel va judeca primul termen in dosarul exploziei care s-a produs, pe 21 decembrie 2010, la blocul 22 de pe strada Martir Horea. E.ON si angajatii companiei gasiti vinovati de distrugere din culpa au facut apel impotriva sentintei Judecatoriei Bacau.

Reamintim ca, la sfârsitul anului trecut, sase angajati ai E.ON au fost condamnati, la prima instanta, la câte un an de inchisoare cu suspendare. Compania E.ON a fost condamnata la plata unei amenzi penale de 375.000 de lei. In plus, inculpatii vor trebuie sa suporte cheltuieli de judecata in valoare de 7.500 de lei fiecare.

Expertiza facuta de INCD-INSEMEX Petrosani a aratat clar ca explozia s-a produs ca urmare a migrarii prin sol a gazului metan provenit de la conducta subterana de distributie a gazelor naturale, fisurata din cauza coroziunii.



Concluziile expertizei au atras evident raspunderea E.ON, insa, compania a refuzat constant sa-si asume vreo vina în tot acest dezastru si a angajat un expert independent care sa combata expertiza INSEMEX.

Cu toate acestea, anul trecut, inainte de finalizarea procesului pe fond, E.ON a decis sa incheie intelegeri cu victimele deflagratiei in ceea ce priveste despagubirile cerute.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri