29 martie 2024
Top StoryDoi îndrăgostiți, găsiți morți în mașină

Doi îndrăgostiți, găsiți morți în mașină

Sfârşit cumplit pentru doi tineri iubiţi cu vârste de 16 şi, respectiv 19 ani, în Bacău. Mădălina şi Adrian au fost găsiţi morţi în maşină, în comuna Secuieni.

Din primele informaţii, cei doi ar fi adormit în maşina pornită, noaptea trecută, şi au murit intoxicaţi cu gaze.

Mădălina P. avea doar 16 ani, iar Adrian, iubitul ei, 19 ani. El venise ieri din Italia.



La prima oră, primarul Cosmin David a fost anunțat de un localnic că într-o mașină parcată pe str. Mihai Eminescu sunt două persoane decedate.

„Erau farurile aprinse. S-a apropriat, a bătut în geam și, văzând că cei doi tineri nu reacționează, și-a dat seama că ceva rău s-a întâmplat. A venit și mi-a spus mie, iar eu am anunțat Poliția”, povestește Cosmin David, primarul comunei.

Adrian avea 19 ani și muncea în străinătate, iar prietena lui, Mădălina, avea doar 16 ani și era elevă de liceu.

„Amândoi provin din familii de oameni gospodari, serioși și aveau viitorul în față. E o mare tragedie! Suntem alături de familiile lor și încercăm să le sprijinim moral și material”, a declarat primarul comunei Secuieni.

Se presupune că cei doi tineri au murit intoxicați, dar cauza exactă a decesului va fi stabilită de organele de anchetă.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri