În ultimii 20 ani, pe piaţa muncii din România se manifestă trei tendinţe: îmbătrânirea forţei de muncă, emigrarea anual a mii de tineri (şi nu numai) spre alte pieţe din Europa şi o a treia tendinţă are în conţinut o necorelare a învăţământului cu nevoile pieţei muncii.
Mai sunt şi alte cauze care stau la baza unei acute lipse de forţă de muncă calificată, important este că niciun guvern nu a reuşit să stabilească un proiect naţional şi să-l şi aplice, la nivel de dezbateri se invocă lipsa de idei, iniţiative şi de bani, însă, până la urmă, concluzia specialiştilor este că nu a existat şi nu există voinţă politică pentru a stopa degringolada!
S-a invocat/acuzat drept cauză desfiinţarea şcolilor profesionale într-o perioadă când era mare nevoie de tineri calificaţi. Recent, Inspectoratul Şcolar a aprobat structura, nomenclatorul şi numărul de locuri în şcolile profesionale din judeţul Bacău. Sunt, la o primă evaluare, peste 1.500 de locuri, repartizate în mai multe colegii şi licee, însă povara rămâne tot pe spatele statului, angajatorii nu sunt dispuşi să cheltuiască din fondurile proprii pentru calificare, aşa cum se întâmpla acum 40-50 de ani, când un elev care reuşea la „profesională” încheia un contract cu o întreprindere prin care beneficia de cazare, masă şi transport gratuite, plus îmbrăcăminte, de la şosete la căciulă, practică în atelierele şcolii, iar în ultimii doi ani, direct la viitorul loc de muncă. Şi ieşea un muncitor de perspectivă.
Prospătul absolvent avea obligaţia să lucreze la finanţator cinci ani, în caz contrar plătea toate costurile şcolarizării. Aşa s-a construit ţara, cu un suport uman în linie biologică şi profesională. E aşa de greu de priceput? Noi tot analizăm, politizăm, discutăm, până ce imensul deficit de forţă de muncă calificată pune în pericol stabilitatea economică şi, mai grav, dezvoltarea ţării.
